Slide

Stiri: Companii

Investiții Poșta Română 2024.

Program Poșta Română de Sfânta Maria 2019: Anunț important!

14.08.2019

Program Poșta Română de Sfânta Maria 2019. Compania Naţională Poşta Română a anunțat că în ziua de joi, 15 august, Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, toate subunităţile poştale vor fi închise, fiind declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Program Poșta Română de Sfânta Maria 2019. Vineri și sâmbătă, zile libere

În plus, prin decizia Directorului General, zilele de 16 şi 17.08.2019 sunt declarate zile libere, iar recuperarea lor se va face prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 31 august 2019.

Program Poșta Română de Sfânta Maria 2019.

Programul de lucru al subunităţilor poştale este următorul:

În ziua de 15 august 2019: toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

În ziua de 16 august 2019: toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

În ziua de 17 august 2019: toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise.

”Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, mai anunță Poșta Română.

Citește și Bursa Like Consulting, prima platformă de licitații în timp real pentru domeniul construcțiilor