Programe masterat Schaeffler România. Compania susţine dezvoltarea profesională în domenii tehnice cu programe de masterat. Astfel, educaţia şi excelenţa rămân şi în acest context provocator pentru Schaeffler România, o prioritate constantă, astfel toţi absolvenţii de licenţă, care doresc să îşi continue studiile urmând un program de masterat în domenii tehnice sunt invitaţi să se înscrie la unul dintre cele trei programe susţinute de companie şi în acest nou an universitar.
Programe masterat Schaeffler România. Universitatea Transilvania din Braşov
Toate cele trei programe de masterat, desfăşurate în strânsă colaborare cu Universitatea Transilvania din Braşov sunt adresate absolvenţilor de facultăţi tehnice şi le oferă oportunitatea de specializare. În plus, se pune accent pe aplicabilitatea cunoştinţelor.
Programul „Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie”
Acesta este cel mai nou program de masterat susţinut de companie, ce a fost demarat în 2018 în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Mecanică, fiind un program unic în cadrul Universităţii Transilvania, datorită dublei specializări, atât în producţie, cât şi în cercetare-dezvoltare.
Avantaje:
- 10 taxe de şcolarizare acoperite de companie, în plus faţă de cele 14 locuri de la buget;
- îmbinarea pasiunii pentru autovehicule rutiere cu ingineria tehnologică, ce oferă oportunităţi crescute de angajare;
- practică asigurată gratuit în cadrul companiei, pe parcursul celor doi ani de studiu;
- compania oferă sesiune de mentorat şi cursuri de perfecţionare susţinute de top management-ul din Grupul Schaeffler.
Ocupaţii de viitor după absolvire: inginer tehnolog, inginer pregătirea fabricaţiei, inginer planificarea producţiei, management în producţie, inginer proiectant, inginer calcul tehnic (simulare FEA, CFD, multibody), sau inginer testare.
Programul „Inginerie virtuală în proiectarea autovehiculelor”
Acesta este un program de masterat cu predare în limba engleză, care a debutat în anul 2013, la Facultatea de Inginerie Mecanică, din dorinţa de a le oferi tinerilor absolvenţi o specializare orientată spre practică şi corelată cu exigenţele pieţei muncii. Este singurul program susţinut de companie, care oferă acces către partea de cercetare, dezvoltă competenţele necesare în partea de validare produs, utilizând metode numerice.
Dezvoltare profesională: Cu ajutorul experţilor Schaeffler, masteranzii au acces la cele mai moderne şi complexe metode de simulare: FEA, CFD, MBS şi multe altele.
De asemenea, cei care doresc să-şi continue studiile superioare prin doctorat, pot face acest lucru deoarece compania oferă atât teme de actualitate, cât şi cadrul practic necesar pentru implementarea soluţiilor şi conceptelor dezvoltate.
Programul „Ingineria proceselor de fabricaţie avansate”
Schaeffler susţine tinerii care se înscriu la acest program prin oferirea a 10 burse private de studiu celor mai buni dintre studenţi. Acest program a fost lansat în 2015, în colaborare cu Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial, iar predarea este în limba română. În cadrul acestuia, există posibilitatea de a alege una dintre cele două ramuri şi anume: tehnologii de fabricaţie a produselor din materiale metalice, sau tehnologii de fabricaţie a produselor din materiale plastice.
Discipline studiate:
- proiectare pentru fabricaţie
- tehnologii utilizate în procesele de fabricaţie
- managementul calităţii
- managementul proiectelor
- injectarea materialelor plastice
Ocupaţii de viitor după absolvire: inginer mecanic, inginer tehnolog, inginer pregătirea fabricaţiei, inginer planificarea producţiei, manager îmbunătăţire procese sau chiar manager responsabil de produs.
Programe masterat Schaeffler România. Ce spune conducerea companiei?
„Cred că studenţii de astăzi au nevoie de mai multe astfel de programe de studiu, orientate spre practică, cu specializări căutate în piaţa muncii. Să ai alături un partener ca Schaeffler, care să îţi ofere acces gratuit la aplicaţii utile, mentorat şi mai ales la know-how de specialitate a fost pentru mine cel mai mare câştig”, absolvent din prima generaţie a programului de masterat „Metode practice integrate în ingineria sistemelor de propulsie”.
Înscrierea la programele de master descrise se poate face până în 17.07.2021 prin platforma Universităţii Transilvania din Braşov.
Citeşte şi Rezultate finale Evaluare Naţională 2021. Rata de promovare: 76,9%