Programul de finanţare 2014-2020, dezbătut la „Project Management and European Funds”

09.02.2016

Săptămâna trecută, pe 5 februarie, The Diplomat-Bucharest, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Fondurilor Europene, împreună PMI România au organizat Project Management and European Funds Conference, în cadrul Hotelului InterContinental București.

În cadrul evenimentului s-a discutat despre arhitectura actuală a programului de finanțare europeană 2014-2020, care oferă numeroase oportunități pentru punerea în practică a ideilor inovatoare și proiectelor ce pot fi finanțate prin fonduri europene.

Programul oferă o gamă largă de oportunități statelor membre UE, cu finanţări peste 50 miliarde de euro distribuite prin fonduri europene în fiecare an, dedicate proiectelor în educație, cercetare, mediu, transport, cultură și dezvoltarea afacerior.

Dezvoltarea și implementarea proiectelor trebuie să urmeze reguli clare și comune statelor europene, indiferent de industrie sau de domeniu, managerul de proiect fiind, prin urmare, cel care instrumentează aceste reguli comune și clare.

De asemenea, evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul companiilor partenere BCR, Borsec, Transgaz si Transelectrica.

”La nivelul Ministerului Fondurilor Europene, avem în această perioadă un set de priorități importante privind, în primul rând, închiderea perioadei 2007-2013, realizarea plăților și atingerea unui grad de absorbție cât mai mare. Pentru perioada următoare, dorim să avem o abordare în așa fel încât să creștem calitatea proiectelor, să avem proiecte mult mai eficiente și să utilizăm fondurile europene pentru a avea un impact cât mai mare pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor economice ale țării”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Astfel, conform acesteia, prioritățile Ministerului Fondurilor Europene constau în îndeplinirea condiționalităților Ex-Ante pentru atragerea fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020, transparența totală a implementării programelor și proiectelor europene, sprijinirea beneficiarilor de proiecte finanțate prin fonduri europene și accelerarea implementării programelor FESI.

” În această perioadă, facem toate eforturile să putem încheia toate proiectele care s-au derulat în perioada 2007-2013. În luna decembrie, am efectuat plăți de peste un miliard de euro și am reușit să creștem într-un fel rata de absorbție de la aproximativ 60% cât a fost în luna noiembrie și sperăm să o creștem cât mai mult, să atingă aproximativ 80%”, a mai spus ministrul.

De asemenea, Sofia Ionescu, Senior Manager, Advisory Department, Ernst&Young, a explicat că sutoritățile se pregătesc să demareze procedurile de încheiere a programelor operaționale finanțate în perioada 2007-2013 și că România se apropie încetul cu încetul de închiderea unui ciclu complet de management al programelor operaționale.

„La nivelul Administrației Publice din România, există un număr limitat de manageri publici, aproximativ 300, un număr foarte mic raportat la dimensiunea administrației. Dintre aceștia, peste jumătate activează în structuri care gestionează sau implementează proiecte. Ca o paralelă între managerul public și managerul de proiect, primul poate fi regăsit doar în sectorul pubic, pe când al doilea – atât la nivelul instituțiilor publice, cât și la nivelul instituțiilor private. Există însă o deosebire: managerii de proiect ca funcție nu există în instituțiile publice și cred ca ar trebui să existe o profesionalizare în acest sens. Funcția de manager de proiect ar trebui să fie recunoscută nu doar pentru managerii publici, ci pentru toate funcțiile din domeniul gestionarii fondurilor europene”, a precizat Octavian Aron, Membru Biroul Executiv, Sindicatul Managerilor Publici.

Dragoş Iorga, Director Executiv, OIR POS DRU Regiunea București-Ilfov, spune că blocajele survenite în implementarea proiectelor cu finanțare europeană sunt multiple, printre care lipsa experienței resursei umane implicate în astfel de proiecte și modificările în legislația primară, secundară și terțiară survenite pe perioada de implementare a proiectelor – modificarea regulilor în timpul jocului.

În acelaşi timp, Bogdan Tănănescu, Manager EU office, Direcția Sector Public și Finanțarea Infrastructurii, BCR, a precizat că în perioada 2007-2015, banca a acordat credite de peste 1,5 miliarde de euro pentru prefinanțarea/cofinantarea a peste 1.300 de proiecte cu fonduri nerambursabile, pe toate programele operaționale.

„Beneficiarii au constat în IMM-uri și companii mari productive sau din agricultură, companii de stat, autorități publice locale, dar am finanțat și furnzori de bunuri, servicii, lucrări în cadrul acestor proiecte finanțate cu fonduri europene. Am încercat să fim alături de beneficiarii de proiecte în toate etapele, de la ideea de proiect, până la perioada de implementare. (…) Pot să spun că, pe partea de proiecte implementate cu fonduri europene, avem extrem de puține proiecte aflate în incapacitate de plată sau cu credite restante tocmai datorită acestei colaborări permanente în toate etapele proiectului”, a completat acesta.

 

 

Citiți și despre: