Programul FIDELIS 2023. Cea de-a treia ediție a programului de titluri de stat FIDELIS din 2023, desfășurată de Ministerul Finanțelor a adus un număr record de donatori-investitori, depășind edițiile precedente.
1.319 de donatori de sânge s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor” în perioada 18 septembrie – 3 octombrie și au beneficiat de tranșa special dedicată donatorilor de sânge cu cea mai mare dobândă oferită în cadrul acestei ediții, de 7,25%, pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadență la un an.
Ce spune ministrul de Finanțe?
„Încheiem o nouă emisiune Fidelis cu rezultate bune, se pare că românii oferă credit titlurilor de stat, care sunt considerate printre cele mai sigure metode de a investi și oferă randamente competitive. De asemenea, sunt și vor rămâne neimpozabile. Nu am putut să nu remarc faptul că prin această mișcare inițiată de Morning Glory, Rock FM, la care s-a alăturat și Ministerul Finanțelor și încearcă în mod concret să susțină solidaritatea, se creează deja o comunitate de donatori-investitori. Oameni educați financiar care vor să își protejeze economiile și care s-au unit într-un scop nobil. 1.037 donatori au investit în prima ediție, apoi 1.293, acum 1.319. Specialiștii ne spun că sângele donat anul acesta de către investitorii Fidelis va salva peste 10.000 de vieți” , a transmis ministrul Marcel Boloș.
Investiții de 1,5 miliarde lei în ediția III a Fidelis
Suma totală investită în ediția a treia a Programului FIDELIS a fost de aproape 1,5 miliarde de lei. Emisiunea cea mai accesată a fost cea în euro cu scadența la 1 an, dobânda de 3,90%, cu un total de 487.165 milioane de lei, plasați în 3.106 ordine. A doua cea mai accesată a fost emisiunea în euro, cu scadența la 5 ani, dobânda de 5,30%, cu un total de 469.102 milioane lei, plasați în 3.121 ordine.
În această a treia emisiune, MF a atras în total 534,8 milioane lei și, respectiv, 191,2 milioane euro, prin a 13-a ofertă primară de vânzare de titluri de stat FIDELIS, derulată în ultimii patru ani prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).
Astfel, valoarea celor 13 runde de finanțare derulate în ultimii patru ani la BVB de către Ministerul Finanțelor a depășit 22 miliarde lei (4,5 miliarde euro).
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Investitorii donatori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.
Programul FIDELIS 2023. Facilități
Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:
- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
- câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
- flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Citește și Titluri de stat TEZAUR august 2023: Ce dobânzi oferă Ministerul de Finanțe?