Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a anunțat ieri alocarea fondurilor necesare din bugetul Ministerului Sănătății pentru dotarea tuturor spitalelor cu necesarul de incubatoare. La începutul acestui an, Ministerul Sănătății a demarat un proces de colectare de date de la toate unitățile spitalicești cu secții de obstetrică-ginecologie și neonatologie din țară, atât de la nivelul unităților aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cât și a unităților spitalicești, care în urma procesului de descentralizare se află în subordinea Consiliilor Locale.
Astfel, Programul „Mama și Copilul” va asigura necesarul de 597 de incubatoare. Dintre acestea, 132 vor acoperi necesarul celor 9 spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății, iar 465 vor fi destinate celor 114 unități spitalicești locale.
Pentru acoperirea acestui necesar, Ministerul Sănătății a alocat un buget de 33 milioane lei, adică echivalentul a peste 7,3 milioane euro.
În conformitate cu normele legale în vigoare, spitalele publice din rețeaua autorităților locale, au obligația de a contribui la achiziționarea aparaturii medicale cu fonduri de minim 10% din valoarea totală a achiziției. După alocarea acestei cofinanțări, Ministerul Sănătății pune la dispoziție diferența de 90% din fondurile necesare achiziției incubatoarelor.
Programul „Mama și Copilul” reprezintă o prioritate asumată la nivel strategic, atât din perspectiva dezvoltării asistenței medicale pentru nou-născuți, a screening-ului prenatal, cât și a diferitelor tipuri de servicii medicale necesare deopotrivă mamei și copilului.