Stiri: Economie

Programul National de Dezvoltare Locala

Programul Naţional de Dezvoltare Locală: 285 de milioane de lei, virate de Ministerul Dezvoltării

04.03.2021

Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat că a virat, ieri, 3 martie, suma de 285.278.666,23 lei, în vederea decontării facturilor pentru 366 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 10.415.924,64 lei pentru 13 obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 274.862.742,59 lei pentru 353 proiecte de investiţii.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Fonduri de la bugetul de stat

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea:

  • unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare,
  • unităţilor de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă
  • unităţilor de acces la căile de comunicaţie.

Valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale. Acestea sunt încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii. De asemenea, transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

Citeşte şi Angajări România 2021: Topul celor mai căutate companii