Stiri: Logistica

Programul Rabla 2019

Programul Rabla 2019. Noi dosare au fost aprobate de AFM

05.11.2019

Programul Rabla 2019. În urma aprobării dosarelor de finanțare în ședința Comitetului de Avizare din data de 01 noiembrie 2019, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus).

Dosare acceptate

Pentru Programul Rabla au fost acceptate 34 dosare pentru 76 autovehicule.

Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 37 dosare pentru 104 autovehicule, dintre care 90 pur electrice și 14 electrice hibride și 2 contestații pentru 2 autovehicule pur electrice.

Programul Rabla 2019. Unde sunt publicate listele?

Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM. Acestea se regăsesc la secțiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi în Programele Rabla și Rabla Plus. Listele acestora sunt disponibile, de asemenea, pe site-ul instituției.

Persoanele juridice ale căror dosare de finanțare au fost sau urmează să fie aprobate se pot înscrie la producătorii validați până la 20 noiembrie 2019 în Programul Rabla și până la 25 noiembrie 2019 în Programul Rabla Plus, termene care trebuie respectate și în cazul în care se dorește cumularea primei de casare cu ecotichetul.

Notele de înscriere

De asemenea, notele de înscriere în ambele Programe sunt valabile până la 25 noiembrie 2019, dată până la care trebuie emise și facturile de achiziție a autovehiculelor noi.

”Datele calendaristice indicate anterior sunt termene procedurale maxime, care nu pot fi depășite, dar care pot fi devansate la inițiativa producătorilor validați, sens în care sfătuim persoanele juridice să se adreseze din timp acestora, astfel încât să poată beneficia de cele două Programe”, a mai anunțat AFM.

Citește și Clever va deveni FREE NOW. Anunțul făcut de companie