Programul Rabla 2020

Programul Rabla 2020: Dosarele se pot depune până pe 30 octombrie

30.09.2020

Programul Rabla 2020. Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus a fost prelungită până la 30 octombrie 2020 inclusiv.

Programul Rabla 2020. Anunţul făcut de AFM

„Sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus) a fost prelungită până la data de 30 octombrie 2020”, anunţă instituţia, într-un comunicat de presă.

Programul Rabla 2020. Procedura de depunere a dosarelor

Dosarele de acceptare depuse de către persoanele juridice în cadrul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus se transmit la AFM, începând cu 24 iulie 2020, exclusiv prin intermediul poștei electronice. Procedura cuprinzând modul de transmitere a documentelor, adresele de e-mail prin intermediul cărora se realizează comunicarea informațiilor necesare, precum și alte instrucțiuni, sunt publicate pe site-ul www.afm.ro.

Listele cu dosarele acceptate

Pe site-ul Administraţiei FM se publică periodic liste cu dosarele analizate în cadrul acestor programe. În urma aprobării în ședința Comitetului de Avizare din data de 28 septembrie 2020, au mai fost publicate 86 dosare acceptate pentru 170 autovehicule în cadrul Programului Rabla Clasic și 103 dosare pentru 154 autovehicule, dintre care 119 autovehicule pur electrice și 35 autovehicule electrice hibride în cadrul Programului Rabla Plus.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programele Rabla și Rabla Plus.

Citeşte şi Rezidenţiat 2020: Când are loc examenul? Locuri, grile şi Tematică pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie

 

 

 

Citiți și despre: