Stiri: Finante

program regional centru

Programul Regional Centru, aprobat. Fonduri disponibile de peste 1,3 miliarde euro

01.11.2022

Programul Regional Centru. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru un nou Program Regional aferent perioadei de programare 2021–2027, Programul Regional Centru.

Șapte Programe Regionale sunt aprobate

În acest moment, șapte Programe Regionale sunt aprobate de Executivul European, după ce PR Vest, PR Sud-Muntenia, PR Nord-Vest, PR Sud-Vest Oltenia, PR Sud-Est și PR Nord-Est au fost aprobate zilele trecute.

Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021–2027 au fost elaborate în așa fel încât să fie permis transferul de competențe administrative și financiare de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

Programul Regional Centru. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

„Cu o populație de 2,3 milioane de locuitori, județele care alcătuiesc zona Centru au înregistrat în perioada 2000–2021 un declin demografic de ‑13%. În această situație, subfinanțarea educației a întârziat modernizarea sistemului educațional și oferirea unui răspuns adecvat la aceste modificări. Din această perspectivă, oferta educațională necesită o aliniere la nevoia de competențe și specializări cerute de angajatori, care să contribuie la creșterea competitivității economiei regionale și să ofere șanse egale de acces la educație de calitate pentru toți copiii. Aceasta este numai una dintre perspective. Multe localități urbane mici și rurale au o situație economică precară, în curs de deteriorare rapidă, iar cele 1,38 miliarde de euro alocate prin Programul Regional vor acționa exact acolo unde este nevoie, pentru a valorifica potențialul economic specific zonei”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Obiective

Programul Regional Centru beneficiază de o alocare totală de 1.384.456.339 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într‑o regiune competitivă prin inovare și întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă (alocare totală 270,57 milioane euro), digitală (alocare totală 80,93 milioane euro), cu comunități prietenoase cu mediul (alocare totală 233,78 milioane euro), cu mobilitate urbană durabilă (alocare totală 233,78 milioane euro) și accesibilă (alocare totală 197,68 milioane euro), o regiune educată (alocare totală 93,17 milioane euro), cu turism sustenabil (alocare totală 30,89 milioane euro) și atractivă (alocare totală 185,36 milioane euro). Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară totală de 58,25 milioane euro.

Citește și ROMARG: Investiții pentru consolidarea securității serviciilor de hosting web