Programul TalentA.

Programul TalentA, organizat de Corteva, şi-a desemnat câştigătoarele

15.10.2020

Programul TalentA. Lansat în ţara noastră pe data de 1 iulie 2020 de către Corteva Agriscience, TalentA, programul gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură pentru femeile inovatoare din mediul rural, și-a aflat câștigătoarele: Elena Carson, Violeta Corina Moraru și Elena Chesnoiu. Acestea sunt doamnele fermier care au convins prin proiectele lor faptul că merită finanțare pentru a-și dezvolta afacerea.

Programul TalentA. Un prilej de sărbătoare

Festivitatea de premiere a avut loc în data de 15 octombrie. Este vorba de un prilej de sărbătoare în întreaga lume, în această zi fiind celebrată Ziua Mondială a Femeilor din mediul Rural.

Doamnele fermier s-au înscris pe platforma online a site-ului Corteva, iar cele care au fost selectate, au participat la un curs gratuit de instruire, cu îndrumare din partea consultanților Starperformining și a expertilor Corteva:

  • Modulul I – Competențe generale de Business
  • Modulul II – Competențe generale de Agri-Business

După finalizarea cursurilor online, au fost construite proiectele, axate pe obiectivele de sustenabilitate 2030, anunțate recent de Corteva:

  • îmbunătăţirea securităţii alimentare
  • asigurarea accesului la apă potabilă în comunități
  • susţinerea consumului responsabil
  • combaterea schimbărilor climatice
  • conservarea ecosistemelor

Cine sunt câştigătoarele

Programul TalentA. Locul I – 5.000 de dolari

Carson Bread este proiectul care s-a situat pe primul loc în urma evaluării minuțioase realizate de consiliul de experți. Este un proiect ambițios, realizat de doamna Elena Carson din localitatea / comuna Fălciu, județul Vaslui, care are 29 de ani, este inginer agronom și lucrează alături de soțul ei 220 hectare de teren. În prezent este masterandă în cadrul USAMV Iași și își dorește să aibă propria afacere.

“La noi în comună nu există brutărie, cea de la care se aprovizionează oamenii se află la 40 km distanță. Noi avem materia primă și ne-am gândit că ar fi o idee minunată să o putem valorifica, să oferim produse sănătoase nouă și celor din jurul nostru. Va fi un plus pentru mine, familia mea și pentru zona noastră”, a declarat Elena Carson.

Programul TalentA.  Locul II – 4.000 $

Violeta Corina Moraru din localitatea Perișoru, județul Călărași, are 38 de ani și este cea de-a doua câștigătoare a programului TalentA. Va primi 4.000 $ pentru implementarea de sisteme de irigații în cadrul fermei Morar Pan Com.

“Lucrăm în familie peste 1.000 ha, iar situația din acest an în care am înregistrat pagube uriașe din cauza secetei, ne-a determinat să implementăm sisteme de irigații. În 2020, în cadrul fermei, randamentul de producție la grâu, porumb si soia a scăzut între 85% și 100%. De aceea irigarea devine o prioritate strategică a fermei în viitorul apropiat. Dacă nu facem asta acum, poate însemna intrarea în incapacitate de plată, iar la nivel macro ar exista probleme în a acoperi necesarul alimentar al populației. Irigațiile vor determina creșterea producției medie cu 30-50% indiferent de condițiile climatice. Am ales irigare prin aspersiune cu rampa tip pivot datorită rapidității de instalare și ușurinței în exploatare și pentru că nu necesită personal specializat”, a punctat Violeta Corina Moraru.

Programul TalentA.  Locul III – 3.000 $

Ocupanta locului III este Elena Chesnoiu din localitatea Bondrea, județul Olt, care are 30 de ani, doi copii și lucrează alături de soțul ei 6 hectare de teren. Își dorește să dezvolte afacerea familiei prin înființarea unei culturi de căpșun, pe care o consideră o specie promițătoare.

“Consider că este o cultură pe care am putea-o îngriji corespunzător și vom putea oferi fructe de calitate cumpărătorilor. Dezvoltarea unei culturi de căpșun se face în timp scurt, deci și investiția este eșalonată și poate fi plătită parțial din vânzarea produselor obținute în anul precedent. O regulă de bază considerăm că este achiziționarea de stoloni sănătoși, cu aviz fitosanitar, să alegem soiuri anuale care sunt mult mai eficiente decât cele multianuale, să respectăm condițiile de plantare, irigare și recoltare. Cu siguranță în demararea acestui proiect ne va fi utilă experiența acumulată în ultimi doi ani în ferma proprie, unde am implementat și un proiect pentru cultivarea legumelor, experiența pe care am dobândit-o anterior în pomicultură și viticultură, precum și sfaturile primite de la reprezentanții Corteva Agriscience privind întreținerea culturii”, a specificat Elena Chesnoiu.

Programul TalentA.  Premiu special

Un premiu special în valoare de 1000 euro a fost acordat de către colaboratorul acestui proiect, Starperfomining, doamnei Veronica Chedea, pentru proiectul: „Producerea unui vin roze din soiul autohton Amurg in Podgoria Târnave”.

Programul TalentA. Juriul

Departajarea proiectelor câștigătoare a fost realizată de un consiliu de experți format din specialiștii Corteva:

  • Maria Cîrjă – Marketing Manager România și Moldova
  • Elena Nunca –  Commercial Finance Lead RO, MD & HU
  • Anca Mateescu – Controller România
  • Oana Musceleanu – Customer Service Leader CE
  • George Andron- National Key Account Manager
  • Mihai Valentin – CMM Corn & Soybeen
  • Andrei Ciocoiu – CMM Oilseeds
  • Ana Maria Pascariu – CMM Fungicides & Insecticides
  • Ion Mutafa – CMM Herbicides,
  • specialiștii Starperfomining: Radu Dumitru Stanescu – Founder & Managing Partner și Dan Rusu – Senior Consultant.

Citeşte şi Care sunt adevăratele efecte ale pandemiei de coronavirus asupra economiei? Studiu CITR

 

 

 

 

 

Citiți și despre: