Proiect Romexpo. Camera de Comerț și Industrie a României și compania IULIUS au în vedere un proiect amplu de dezvoltare pentru Capitală. Acest proiect va fi unul reprezentativ la nivel internațional. Bazat pe un concept mixed – use unic, care îmbină atracții artistice, culturale și sociale cu funcțiuni de susținere antreprenorială, proiectul presupune transformarea Centrului Expozițional Romexpo într-un catalizator economic cu beneficii majore pentru comunitate.
Proiect Romexpo. Proiectul are în vedere următoarele aspecte:
- revitalizarea și integrarea Romexpo în circuitul internațional
- 2,87 miliarde de euro, investiție în etape
- muzee și sală multifuncțională de evenimente
- un nou parc și conexiuni urbane verzi
- soluții de fluidizare a traficului
- cel mai mare business district
- peste 30.000 de noi locuri de muncă
- 12.000 locuri de parcare
- retail și lifestyle center
- facilități pentru antreprenori locali
Proiect Romexpo. Ce spune conducerea CCIR?
„Romexpo va deveni singurul centru expozițional din Europa care va fi complet integrat într-un proiect cu funcțiuni mixte, contribuind la potențialul de evoluție sustenabilă și durabilă a Capitalei. „Demersurile noastre constante sunt îndreptate spre consolidarea și extinderea activității Romexpo, care stau la baza acestui amplu demers investițional. Dorim includerea Romexpo în circuitul internațional și avem convingerea că funcțiunile conexe vor avea capacitatea nu doar de a ne impune pe harta atracțiilor europene din domeniu, ci de a revitaliza social, cultural și economic Bucureștiul. Un proiect de o asemenea importanță necesită cooperarea și implicarea mediului public și privat, dar și susținerea autorităților și comunității”, a spus Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Proiect Romexpo. Investiţie de 2,87 miliarde de euro
Investiția este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro și va fi realizată etapizat.
„Proiectul propus reprezintă materializarea unei noi viziuni de dezvoltare pentru întreaga țară, care să ne reprezinte dincolo de granițe și să ne aducă aproape de Europa. Este un demers care depășește tot ceea ce am realizat până acum în materie de revitalizare urbană și care suntem convinși că va deveni un etalon internațional. Dezvoltarea aceasta este despre comunitate, simboluri românești și potențial autohton”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei IULIUS.
Identitate culturală
Conceptul se axează pe o componentă culturală dominantă. Acolo se va afla şi primul Muzeu de Artă din România dedicat exclusiv lui Constantin Brâncuși.
De asemenea, pavilionul central va fi reconfigurat în Sala multifuncțională „George Enescu”.
Proiectul integreză pavilioanele Romexpo, pe care le reconfigurează și modernizează într-un Centru de Conferințe și Congrese de anvergură, adaptat nevoilor unei capitale europene.
Proiect Romexpo. Un nou parc
Noul parc al Bucureştiului va reprezenta o ancoră pentru viața urbană. Centrul Expozițional Romexpo se va deschide spre comunitate, prin intermediul unei succesiuni de atracții publice:
- parc central
- grădini înierbate
- arbori maturi
- vegetație luxuriantă
- alei de promenadă
- esplanadă
- piațete
Parcul va ocupa 30% din suprafața proiectului.
Citeşte şi Teraplast renunţă la concedieri