Slide

Constructii

Proiectele de renovare sunt în creștere, spun oficialii Lindab

30.09.2013

Investiții de 100.000 de euro pentru linia de producție SRP Click – Lindab. Lindab dezvoltă, produce și promovează produse, dar și soluții pentru construcții civile și industriale și sisteme de ventilații pentru un climat interior de calitate. Activitatea grupului este împărțită, în prezent, în trei direcții principale: Profile Componente, Buildings și Ventilații, iar produsele fabricate din oțel sunt recunoscute în întreaga lume pentru calitatea înaltă, dar și ușurința în asamblare, eficiența energetică, impactul minim asupra mediului și, nu în ultimul rand, pentru serviciile ce le însoțesc și care aduc valoare adaugată clienților.

Grupul Lindab este prezent acum în nu mai puțin de 31 de țări, anul trecut cifra de afaceri ridicându-se la 6,656 m SEK, compania fiind listată pe bursele Nasdaq OMX Nordic Exchange, Stockholm, Mid Cap sub denumirea LIAB.

În România, activitatea Lindab a demarat în anul 1994, când a fost înființată compania la Cluj. Doi ani mai târziu sediul acesteia a fost mutat în București. În 2001, Lindab România și-a inaugurat un nou sediu la Ștefăneștii de Jos în Ilfov și a lansat prima linie de producție de țiglă metalică. Acesta a fost doar începutul pentru că în 2003 a fost implementat sistemul ERP performant, iar anul 2005 a reprezentat inaugurarea unei hale de producție de sisteme de ventilație și a patru linii de producție a accesoriilor pentru sistemele de circulare de ventilație. Chiar și în timpul crizei economice, când segmentul construcțiilor a fost poate cel mai grav afectat financiar, compania a continuat să investească. Drept dovadă, în 2009 a fost lansată țigla metalică cu granule minerale Lindab Roca, iar 2011 a fost anul în care compania s-a orientat spre lucrări complexe, precum Cluj Arena. În 2012 si 2013 s-a pus accentul pe vânzarea consultativă, pe investiţia în comunitate şi pe dezvoltarea canalelor de vânzare.

Schimbări în comportamentul clienților

Oficialii Lindab spun că acum, industria de profil se confruntă cu o perioadă caracterizată prin schimbări și transformări. “Perioada de boom a apus de mult, acum încă traversăm o perioadă efervescentă, plină de transformări și schimbări mai mult sau mai puțin prevăzute și sperăm într-o stabilitate economică”, ne-a declarat Andrei Sulyok, directorul general Lindab România. Efectele crizei economice se resimt încă și asta nu din punct de vedere al business-ului pe piața locală, ci pentru că românii și-au schimbat orientarea în ceea ce privește prețul.

“Ca efect negativ major, am remarcat tendița din ce în ce mai mare a clienților finali spre produse ieftine. Deși sunt mult mai educați decât înainte, fac rabat la calitate pentru un preț mai mic, chiar dacă sunt conștienți de riscuri și de lipsa rentabilității investiției pe termen lung. Rabatul se face atât la materiale, cât și la servicii (în cazul Lindab la lucrările de montaj ale acoperișului). În ce privește firmele de construcții, în virtutea menținerii business-ului pe linia de plutire, acestea încearcă să facă volume cu produse foarte ieftine”, a adăugat directorul general Lindab România. Există însă și efecte pozitive, cel mai important fiind faptul că producătorii de materiale de calitate își unesc forțele în asociații specializate, încercând astfel protejarea clienților. Lindab este membru A3PR (Asocația Producătorilor de Panouri și Profile din România), care își propune să contribuie la îmbunătățirea calității produselor, precum și la promovarea acestora ca soluții viabile în construcții.

O altă modificare privind comportamentul consumatorilor români o reprezintă cercetarea ofertelor de la mai mulți furnizori, înainte de a lua o decizie finală asupra produselor sau serviciilor achiziționate. Paradoxal însă, oficialii Lindab sunt de părere și că timpul necesar luării unei decizii pentru consumatori este unul mult mai mic. “Unul dintre elementele distictive legate de comportamentul clienților din perspectiva noastră este reprezentat de scurtarea duratei de decizie la achiziționarea acoperișului. Cu toate acestea, provocările sunt pe măsură, pentru că aceștia solicită oferte de la mai mulți furnizori sau dealeri ai producătorilor de acoperișuri și, în consecință, negocierea devine mai dificilă. În acest sens, punem accent pe vânzarea consultativă și suntem aproape de client. Din altă perspectivă, am remarcat în ultimii ani o fragmentare majoră a clienților astfel: unii din ei iau decizia strict pe considerente de preț și caută produse ieftine și alt segment de clienți care apreciază un pachet de produse și servicii oferite de un brand serios. Portofoliul nostru de produse poate răspunde cerințelor ambelor categorii de clienți”, ne-a explicat Andrei Sulyok, directorul general Lindab România.

Accent pe renovări

Cum numărul de autorizații de construcție este în scădere de ani de zile în țara noastră, ca de altfel în multe alte state, interesul clienților este direcționat în prezent către renovări, spune directorul Lindab România. “Pe de o parte, statisticile spun că numărul autorizațiilor de construcție este în scădere. Pe de altă parte, este clar că numărul proiectelor de renovare crește de la an la an, chiar dacă piața românească încă nu a ajuns la o maturitate. Statisticile noastre interne privind destinația folosirii acoperișului pe clienții care cumpără de la Lindab vin să susțină acest lucru. Piața renovărilor este completată de clădiri istorice, unde produsul cerut și folosit este tabla plană falţuită. Câteva exemple care susțin afirmația sunt Castelul Karoly din Carei, biroul firmei de arhitectură Architel din Baia Mare, judecătoria din Râmnicu Vâlcea, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Baia Mare, Salina Turda”, ne-a declarat directorul Lindab România.

Cei care sunt interesați de renovări și nu numai, trebuie să știe că Lindab România este preocupată în permanență de posibilitățile de simplificare a proceselor de construcție și renovări. “Îmbunătățim astfel produsele din punct de vedere funcțional și estetic și serviciile punând accent pe vânzarea consultativă. Așadar, domeniul învelitorilor este oarecum liniștit din punct de vedere al inovării”, este de părere Andrei Sulyok.

Linie de producție proprie pentru SRP Click

Drept dovadă, acum doi ani, compania a introdus în portofoliul său panourile prefălţuite, care reprezintă o soluție la îndemâna oricui, atât pentru a oferi un aspect modern clădirilor, cât și pentru a păstra imaginea tradițională a acestora. Unul dintre cele mai importante aspecte ale acestor panouri este faptul că, deși parte montat de profesionaliști în domeniu, nu sunt necesare abilități speciale, panourile putând fi montate rapid. Având în vedere creșterea segmentului renovărilor, în 2011 am introdus în portofoliul de produse Lindab panourile prefălţuite SRP Click. Și, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților, în 2013 am decis că este momentul să investim și într-o linie de producție pentru acest produs. Suntem astfel în piață cu un preț mai bun și cu un timp de livrare mai scurt. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 100.000 euro. Din luna mai 2013 producția se desfășoară în Ștefăneștii de Jos, Ilfov la sediul Lindab. Viteza de lucru este 400 ml/minut”, ne-a declarat Andrei Sulyok directorul Lindab România.

Lindab SRP Click a schimbat așadar modalitatea în care constructorii realizau alegeri privind acoperișul tradițional. Profilele se îmbină ușor, fără a fi nevoie de scule speciale, obținându-se astfel un acoperiș trainic și elegant, amintind de linia acoperișurilor solide din trecut. În plus, paleta de culori este una variată, pentru a fi potrivită atât clădirilor clasice, cât și celor moderne. Luând toate aceste lucruri în considerare, oficialii Lindab și-au setat ca obiectiv dublarea vânzărilor de SRP Click în următorul an. Privind alte estimări de afaceri pentru viitor, oficialii Lindab România spun că Listarea la Bursa din Stockholm ne obligă să fim rezervați în ceea ce privește estimările de business. Vom pune accent în continuare în mod sigur pe calitatea serviciilor oferite pentru satisfacția clienților”.

Academia Lindab

Pentru a dezvolta și crește segmentul construcțiilor, Lindab susține Academia Lindab, un program complet de formare, care include cursuri de prezentare a beneficiilor și avantajelor produselor rezidențiale și industriale, cursuri de vânzări sau de montaj produse. Participanții primesc la finalizarea cursurilor diplome de participare care atestă cunoștințele acumulate. “Academia Lindab reprezintă un program de pregătire integrat în business-ul Lindab dintotdeauna. Acesta se desfășoara anual, se adresează cu prioritate partenerilor Lindab, fără a exclude liber profesioniștii și este segmentat în principal în domeniul rezidențial și domeniul industrial”, explică directorul Lindab România.

Lindab Life

Lindab derulează și activități și programe de responsabilitate socială. Sub denumirea “Lindab Life”, compania își îndreaptă atenția către afaceri, mediu înconjurător, angajați și societate.

Unul dintre programele educative de succes demarate de Lindab este “Too Quick To Quake”. “Este un proiect educațional de prevenție a cutremurelor susținut financiar de către membrii comunității Swedish Sustainable Business (SSB), Secția Comercială a Ambasadei Suediei (Business Sweden) și Ambasada Suediei din România. Acesta s-a derulat în două etape în 2012 și 2013, cu promisiunea din partea Ministerului Învățătmântului și Inspectoratul pentru Situații de Urgență că va fi integrat permanent în activitățile școlare.

În cadrul pregătirii elevilor, profesorii împreună cu reprezentanții ISU au prezentat o serie de imagini care ilustrează modul potrivit de reacție în caz de cutremur. În fiecare dintre școlile incluse în program au fost afișate și înmânate materiale educative: postere, pliante. La sfârșitul cursurilor de pregătire, copiii au participat la un concurs pentru testarea cunoștințelor acumulate. Suportul educațional a fost conceput de către experți în pregătirea populației pentru situații de urgență”, ne-a declarat Andrei Sulyok, directorul general Lindab România.

Investiţie în comunitate

„Mai mult sau mai puţin importantă, comunitatea este un element cheie de care ţinem cont în business-ul de zi cu zi. În mod planificat, derulăm de ani buni un parteneriat cu Habitat for Humanity şi facem fapte bune oferind acoperişuri oamenilor mai puţin norocoşi, indiferent de zona geografică din care provin. Considerăm firesc să dăm astfel înapoi comunităţii parte din rezultatele muncii noastre”, a concluzionat Andrei Sulyok.