În perioada 24 – 30 august, în fiecare seară, începând cu orele 21:30, în Parcul Crângași vor avea loc proiecții de film. Filmele care vor rula sunt: ‘Familia Belier’, ‘Suflet Sălbatic’, ‘Gardienii Galaxiei’, ‘Povești trăsnite’, ‘Gunoi’, ‘Joc periculos’, ‘Marea Neagră’.
Proiectul „Cinema în Parc: proiecții de film în Crângași” este susţinut de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, şi își propune să aducă cinematografia mai aproape de oameni, făcând-o accesibilă pentru publicul larg, dornic să vizioneze filme de calitate.
Proiectul are o latură educativă și propune o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber, dedicată atât tinerilor, cât și celorlalte categorii de vârstă. Intrarea este liberă.