Proiectul BRUA 2019. Transgaz a anunțat că a inaugurat Staţia de Comprimare Gaze Naturale de la Jupa. Aceasta face parte din proiectul BRUA. Valoarea contractului de execuţie la 31 august, fără mentenanţă, pentru acest proiect este de 103,56 milioane lei. Valoarea celor 2 unităţi de comprimare instalate la Staţia de Comprimare Gaze Naturale de la Jupa este de 12,6 milioane euro.
Proiectul BRUA 2019. Ce spune conducerea Transgaz?
„Prin modul în care a gestionat până acum proiectul BRUA, Transgaz a dovedit că este capabil să gestioneze iniţiative strategice de amploare europeană. BRUA este în grafic, aşa cum am spus de fiecare dată, iar în perioada următoare vom continua să inaugurăm noi obiective de investiţii din cadrul acestui proiect. Mulţumesc tuturor angajaţilor Transgaz, precum şi tuturor contractorilor, pentru efortul depus. Pe lângă BRUA, Transgaz gestionează, simultan, alte proiecte majore de investiţii, precum cele care permit dezvoltarea Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale astfel încât fiecare comunitate locală să aibă acces la gaze, dar şi gazoductul Ungheni-Chişinău, care va duce la creşterea gradului de securitate energetică regională şi va oferi o nouă perspectivă economică şi energetică Republicii Moldova”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.
Proiectul BRUA 2019. Declarația făcută de ministrul Economiei
De asemenea, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a afirmat că România are un potenţial energetic enorm. Însă, acest potenţial are nevoie de infrastructură pentru a fi atins.
„Felicit Transgaz pentru această reuşită. De când am preluat portofoliul Ministerului Economiei am susţinut, cu tărie, necesitatea investiţiilor majore. BRUA, Ungheni-Chişinău, Pojorâta-Vatra Dornei, toate dezvoltările Sistemului Naţional de Transport Gaze, dar şi conductele Vadu-T1 şi Tuzla Podişor, care permit preluarea gazelor ce vor rezulta din exploatarea perimetrelor off-shore, toate acestea sunt dovezi ale acestor investiţii majore, pe termen mediu şi lung, cu efecte concrete în economia naţională. România are un potenţial energetic enorm, dar acest potenţial are nevoie de infrastructură pentru a fi atins”, a transmis ministrul de resort.
Proiectul BRUA 2019. Obiective
Proiectul BRUA-Faza I constă în realizarea mai multor obiective:
- conductă Podişor – Recaş în lungime de 479 km
- trei staţii de comprimare gaze naturale (STC Podişor, STC Bibeşti şi STC Jupa)
Fiecare staţie este echipată cu două agregate de comprimare (unul în funcţiune şi unul de rezervă), cu posibilitatea de asigurare a fluxului bidirecţional de gaze.
Capacitate de transport
Proiectul asigură capacităţi de transport bidirecţional de:
- 1,5 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Bulgaria
- 4,4 miliarde de metri cubi pe an în/din direcţia Ungaria
Proiectul BRUA 2019. Despre Stația de Comprimare de la Jupa
Staţia de Comprimare Gaze Jupa este o instalaţie tehnologică interconectată la următoarele conducte magistrale de gaze:
- DN 32″ SCG Bibeşti – SCG Jupa
- DN 32″ SCG Jupa – Ungaria
- DN 20″ Vest 1 și DN 20″ Vest 2
Scopul Staţiei de Comprimare Gaze Naturale de la Jupa este prezentat de comprimarea gazelor din conductele magistrale la care este conectată. Acest lucru se face în vederea compensării pierderilor de presiune care sunt inerente procesului de transport al gazelor naturale.
Staţia este bidirecţională. Astfel, ea poate comprima gaze atât din direcţia Bibeşti către direcţia Ungaria, cât şi din direcţia Ungaria către direcţia Bibeşti.
Citește și MOL a început construcția fabricii de polioli de la Tiszaújváros