Slide

Stiri: Social

Proiectul NEETs in Entrepreneurship

Proiectul NEETs in Entrepreneurship: 12 tineri au participat la activități de dezvoltare personală

17.11.2019

Proiectul NEETs in Entrepreneurship. Junior Achievement România a anunțat că a dat startul trainingurilor în cadrul proiectului NEETs in Entrepreneurship. Astfel, la începutul acestei luni, Junior Achievement (JA) România a lansat hub-ul antreprenorial și a dat startul primei sesiuni din seria cursurilor de formare pentru inserția tinerilor pe piața muncii.

Proiectul NEETs in Entrepreneurship. Dezvoltare personală

Per total, 12 tineri din București și Ilfov au participat, timp de o săptămână, la activități de dezvoltare personală care să le crească motivația și abilitățile de self-leardeship.

Activitățile din cadrul acestei sesiuni reprezintă o adaptare a metodei de lucru norvegiene FROG, dezvoltată de organizația Lyk-z & døtre. Aceasta are scopul de a le crea tinerilor o mai bună cunoaștere a propriilor aspirații, resurse, competențe și valori, și, astfel de a pune bazele formării viitorilor profesioniști și antreprenori.

Proiectul NEETs in Entrepreneurship. Ce spun participanții?

„Când am început acest curs, aveam păreri împărțite; aveam impresia că sunt conștient de capacitățile și valorile mele și credeam că nu îmi va fi de folos. Cu fiecare exercițiu, am fost din ce în ce mai captivat și plăcut surprins de calitatea programului. Am ajuns să creez o legătură cu trainerii și colegii și să ne cunoaștem. Am conștientizat că am calitățile necesare pentru a reuși în ceea ce îmi propun și am învățat să nu mă descurajez. Recomand programul tuturor tinerilor! Cu siguranță se vor redescoperi și vor învăța din experiențele altora.” – Adrian, 27 de ani, București

Proiectul mai include și activități de tipul:

  • job shadow
  • traininguri
  • consultanță
  • oportunități de finanțare pentru deschiderea unei afaceri

Acestea sunt adresate tinerilor de până la 29 de ani, care nu sunt înscriși într-o formă de educație sau pregătire profesională și nici nu muncesc (tineri NEETs).

Proiectul NEETs in Entrepreneurship. Planurile până în 2021

Până în 2021, prin intermediul proiectului, vor fi instruiți 400 de astfel de tineri și 1.000 de liceeni din învățământul vocațional și tehnic din țara noastră.

Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de:

  • Islanda
  • Liechtenstein
  • Norvegia

EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment și este implementat de organizațiile Junior Achievement din șase țări. Până la sfâșitul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților de angajare și pentru a își deschide propria afacere.

Citește și CEO Conference 2019 are loc pe 27 noiembrie. Subiectele dezbătute