Recent, compania și-a extins aria de activitate și în domeniul stațiilor de reîncărcare inteligentă pentru vehiculele electrice. PROMELEK XXI este o companie cu o vastă experiență în comerțul din domeniul instalațiilor electrice, cu peste 24 de ani de activitate pe această piață. Datorită ritmului de creștere, mult mai accelerat decât cel al pieței din care face parte, PROMELEK XXI a reușit, în ultimii șapte ani de activitate, să își tripleze cifra de afaceri și să ocupe o poziție fruntașă în topul jucătorilor din piața de produse electrice din România.
Din septembrie 2011, PROMELEK XXI a devenit parte a grupului Elektra Spania, jucător important pe piața internațională de echipamente electrice.
Din septembrie 2011, PROMELEK XXI a devenit parte a grupului Elektra Spania, jucător important pe piața internațională de echipamente electrice
Compania a preluat astfel din experiența grupului, expertiza de echipare și instalare tablouri electrice pentru industrie, precum și partea de automatizări clădiri, care au devenit în ultimii ani segmente importante de business ale PROMELEK XXI.
La scurt timp dupa integrarea în grupul Elektra Spania, compania a trecut printr-un proces de rebranding, schimbându-și denumirea din Promod SRL în Promelek SA, dar a crescut și calitatea soluțiilor și serviciilor pe care le oferă partenerilor, investind constant și prioritar în dezvoltarea echipei, atât ca și competențe tehnice, dar și ca abilități personale, de leadership.
„În prezent, PROMELEK XXI colaborează cu peste 1.000 de parteneri din toate zonele țării, atât cu vânzători specializați, cât și cu instalatori de mari dimensiuni și marile lanțuri de magazine. Peste 33 de milioane de produse au fost livrate către partenerii noștri în 2019, de la ambalaje de tip blister și până la produse agabaritice care echipează obiective importante din piața locală”, ne-a declarat Dl. Károly Nagy, Director General PROMELEK XXI.
Gama de soluții și servicii oferite de PROMELEK XXI
PROMELEK XXI este operator național pentru piața DIY și unul dintre cei mai mari distribuitori de pe piața de profil din România pentru branduri recunoscute internațional, precum Legrand sau Schneider, dar și pentru branduri importate şi distribuite în exclusivitate pe piața României, pentru care compania este lider de piață, precum Dietzel Univolt, PCE, TEM sau Baks. În segmentul industrial, societatea este distribuitor al mărcilor de renume internațional Weidmüeller, Rittal și Siemens.
Compania oferă soluții de calitate dedicate oricărei instalații electrice, dar și o paletă completă de servicii: consultanță tehnico-comercială, logistică, marketing, e-commerce, asamblare tablouri electrice
Recent, compania și-a extins aria de activitate și în domeniul stațiilor de reîncărcare inteligentă pentru vehiculele electrice, diversificându-și portofoliul cu stații de încărcare: sisteme de reîncărcare la domiciliu, sisteme de reîncărcare pentru interior, pentru exterior, sisteme de reîncărcare rapidă și sisteme de reîncărcare biciclete sau vehicule ușoare.
Astfel de stații auto electrice au fost montate la parteneri precum Electromagnetica București, Clinica Medisprof Cluj-Napoca, Parking-uri supraterane Primăria Cluj-Napoca, Spitalul Județean Cluj, Dealer auto VW – Audi – AUTOWORLD, Electrogrup București, Sediul ELDAM Sibiu.
Spațiile de depozitare ale PROMELEK XXI
Societatea dispune în prezent de un spațiu de depozitare generos, de peste 2.500 mp la sediul din Apahida, dublat la finalul anului trecut printr-o suprafață similară suplimentară, creată din necesitatea de a face față volumului de comenzi și livrări în creștere. De asemenea, punctul de lucru din București oferă o suprafață de depozitare de peste 600 mp.
Întregul spațiu de depozitare este organizat pe locații care sunt codificate în sistem, recepția și livrarea fiind realizate pe bază de scanare, care permite permanenta monitorizare a statusului comenzilor, astfel încât procesul de comandă-livrare să fie rapid și cu erori de procesare reduse la minim.
Valoarea stocului minim din cele două depozite este de 3.500.000 EUR, capabil să susțină livrări rapide pentru peste 80% din produsele reprezentative din portofoliul companiei
Direcții de investiții
Cele mai importante investiții care au vizat compania în ultimii ani au fost realizate în direcția dezvoltării echipei de vânzări, dobândirea de noi aptitudini, dar și extinderea suprafeței de depozitare și implementarea și accesarea în cadrul companiei de soft-uri performante, atât pe partea de gestiune a business-ului, precum ERP, BI, cât și pe partea de interfață de business.
„Unul dintre cele mai importante avantaje oferite de digitalizare este legătura tot mai strânsă cu partenerii noștri, prin punerea la dispoziția acestora a unei platforme B2B pentru comenzi online 24h/7 zile, clienti.promelek.ro, unde găsesc, de asemenea, și informații despre produse, status stoc, consultare sold, descărcare facturi sau selecție adresă livrare”, continuă Directorul General.
Preocuparea pentru siguranța celor din jur s-a tradus prin oferirea de noi soluții inovatoare, precum corpurile de iluminat bactericide Sterilon de la Lena Lighting. Acestea au fost incluse în portofoliu începând cu luna aprilie și oferă avantajul că dezinfectează aerul, apa şi suprafeţele prin iradiere cu raze ultraviolete de tip UV-C care distrug microbii şi stopează multiplicarea acestora. Astfel, lămpile dezinfectante UV-C pot fi folosite cu succes în spitale, laboratoare de cercetare bacteriologică, medii farmaceutice, cabinete stomatologice, școli, grădinițe, industria de prelucrare a alimentelor sau în spaţiile de depozitare alimente.
Cele mai noi tendințe din piață
În prezent, stațiile de încărcare electrice și automatizarea clădirilor reprezintă cele mai noi tendințe din piață. PROMELEK XXI poate oferi, prin intermediul showroom-ului LifeEvolution din Cluj-Napoca, o gamă variată de soluții de automatizare a unei case, soluții care se aliniază perfect perspectivei noului regulament european EPBD – Directiva privind performanța energetică a clădirilor.
„Dacă până nu demult conceptul unei case inteligente părea inaccesibil și de domeniul viitorului, astăzi experții LifeEvolution pot să echipeze orice locuință cu ultimele inovații tehnologice, datorită experienței pe piața de case inteligente. Ca semn de recunoștință și apreciere pentru implicarea și rezultatele obținute prin proiectele noastre, PROMELEK XXI a devenit primul integrator KNX certificat de STEINEL România”, detaliază Dl. Nagy.
În prezent, stațiile de încărcare electrice și automatizarea clădirilor reprezintă cele mai noi tendințe din piață
Compania s-a implicat în automatizarea școlii din Ciugud, județul Alba, prima școală de comună din România care a îndrăznit să țină pasul cu tehnologia, oferind astfel un confort sporit elevilor care învață în sălile de curs, precum și un plus de valoare școlii. Pornind de la acest prim proiect, deschizător de drumuri pe zona de automatizare școli, societatea a continuat și cu alte școli, mai multe astfel de proiecte fiind în lucru în momentul de față.
Cele mai importante proiecte de responsabilitate socială
PROMELEK XXI s-a implicat, de-a lungul timpului, în proiecte de ajutorare a comunității din care face parte precum tabăra pentru copiii bolnavi de cancer, Magic Camp, unde a oferit materialele necesare pentru realizarea instalației electrice din cea mai recentă hală a campusului, tabăra Yuppy pentru copiii cu boli cronice, dar a contribuit cu materiale și voluntariat și la construcția de case pentru familii defavorizate din Apahida, județul Cluj.
În plus, compania a susținut și proiectele artistice, culturale și sportive, printre care festivalul internațional de film Transilvania, TIFF, al cărui partener a fost și în acest an, producția primului film inspirațional românesc „Coborâm la prima” sau BT Făget Trail Running, organizat de clubul sportiv Clujul pedalează și evenimentul Zilele Culturale Maghiare ale Clujului.
În contextul pandemiei de coronavirus, compania a fost alături de spitalele aflate în linia întâi a luptei prin donarea de ochelari și măști de protecție FFP2 pentru personalul medical. Donațiile au mers către Spitalul Clinic de boli infecțioase Cluj, spitalul Polaris, Pediatrie, Serviciul de ambulanță, Baza de Pompieri, Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj.
Tot în contextul pandemiei, PROMELEK XXI a susținut inițiativa Auchan și Leroy Merlin de amenajare a primei unități pre-spitalicești din România, proiect desfășurat cu sprijinul și colaborarea Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), donând materialele necesare pentru realizarea instalației electrice a clădirii.
Stabilitate și prudență
Grija constantă de a oferi soluții și servicii de calitate, fie că este vorba despre proiectele aflate în faza de proiectare sau cea de implementare, fie de serviciile de vânzare și post-vânzare sunt asigurate la cel mai înalt nivel de profesionalism și promptitudine. În consecință, în anul 2019, PROMELEK XXI a înregistrat o creștere cu 12% față de anul anterior, însemnând o dublare a cifrei de afaceri, comparativ cu anul 2015.
Pentru 2020, compania estimează o ușoară creștere față de anul trecut, bazându-se pe soluții și canale noi de vânzare, precum stațiile de încărcare auto electrice și comerțul online.
„Pentru finalul anului 2020, cuvintele de ordine pentru PROMELEK XXI sunt: grija pentru sănătatea echipei, stabilitate și prudență în ceea ce privește evoluția pieței”, a afirmat în încheiere, Dl. Károly Nagy, Director General PROMELEK XXI.