Stiri: Logistica

Qatar Airways, desemnată „Linia aeriană a anului”

19.06.2015

Qatar Airways a fost desemnată „Linia aeriană a anului”, primind cea mai râvnită distincţie de companiile aerine pentru a treia oară. Premiile sunt o recunoaştere a angajamentului deplin al liniei aeriene faţă de pasagerii săi.

Qatar Airways a primit trei dintre cele mai importante distincţii din domeniul aeronautic în cadrul Premiilor Skytrax pentru cele mai bune companii aeriene din lume, câştigând pentru a treia oară titlul de Linia aeriană a anului. Obţinerea repetată a unei astfel de distincţii reprezintă o realizare majoră pentru o companie aeriană.

„Linia aeriană a anului”, cea mai înaltă distincţie din categoria premiilor anuale Skytrax, este dovada angajamentului şi dedicării faţă de asigurarea excelenţei în servicii şi a unei experienţe de calitate pentru toţi pasagerii care zboară cu Qatar Airways. Reflectă serviciul de cinci stele pentru care este renumită compania Qatar Airways.

Premiul este acordat într-o perioadă în care linia aeriană cunoaşte o dezvoltare semnificativă ca urmare a îmbunătăţirilor majore aduse flotei în ultimele 10 luni, prin darea în folosinţă a aeronavelor Airbus A380 şi Airbus A350, în calitate de client de lansare la nivel mondial.

Pe lângă distincţia „Linia aeriană a anului”, companiei Quatar Airways i-au fost acordate alte două premii: Cele mai bune scaune la Business Class şi Cea mai bună linie aeriană din Orientul Mijlociu, acesta din urmă fiind câştigat pentru a opta oară.

Premiile Skytrax pentru cele mai bune companii aeriene din lume, decernate Miercuri, 16 Iunie la Musée de l’Air et de l’ Espace în cadrul Salonului de Aeronautică de la Paris, sunt cunoscute drept premiile acordate de pasageri. Pentru desemnarea câştigătorilor din 2015, milioane de călători din 160 de ţări diferite au răspuns la sondaje privind satisfacţia pasagerilor..

.

„Sunt onorat să conduc o linie aeriană care a urmat cu atâta succes calea către excelenţă şi inovaţie, demonstrând sentimentul permanent de mândrie al echipei faţă de munca pe care o desfăşoară şi experienţa pe care o oferă fiecărui pasager. Pentru a deveni o linie aeriană onorată cu distincţii este nevoie de dedicare şi pasiune, pentru a menţine această poziţie de lider este nevoie de angajament, iar pentru aceasta doresc să mulţumesc fiecărui membru al echipei Qatar Airways.Pasagerii noştri se află în centrul a tot ceea ce facem la Qatar Airways şi suntem foarte mândri că acest lucru este confirmat de ei prin acordarea acestor trei premii Skytrax”, a afirmat directorul executiv al Qatar Airways Group, Akbar Al Baker.

De curând, au fost efectuate îmbunătăţiri considerabile la Qatar Airways, printre acestea numărându-se deschiderea celui mai mare salon Business Class din lume, „Al Mourjan’”, ȋn Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, o modernizare completă a sistemului de divertisment la bord folosit de linia aeriană, Oryx One, truse de uz personal introduse recent la toate clasele de călătorie, meniuri noi la bord şi îmbunătăţiri ale sistemului de check-in şi multe altele.