Rachete anti-grindină. În perioada 22-26 iunie 2020, din punctele de lansare (PL) ale Unităților de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP, au fost lansate un număr de 268 de rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole și a comunităților locale din zonele de intervenție, anunţă Ministerul Agriculturii.
Lansările au avut efectul scontat, iar pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită intervențiilor active în atmosferă din cadrul unităților Sistemului.
Rachete anti-grindină. Pagube însemnate
În alte zone ale țării neprotejate față de căderile de grindină, precum și în alte localități afectate de vremea rea și care nu se află în aria de intervenție a infrastructurii SNACP, s-au înregistrat căderi de grindină și furtuni care au produs pagube însemnate, culturile agricole fiind afectate de fenomene meteo extreme.
Rachete anti-grindină. 2.355 de rachete
Sezonul de combatere a căderilor de grindină se derulează în perioada 15 aprilie-15 octombrie 2020, pentru toate Unitățile din structura SNACP. Până la ora actuală, în intervalul 15 aprilie-26 iunie, unitățile de combatere a căderilor de grindină din cadrul SNACP au lansat în total un număr de 2.355 rachete antigrindină din UCCG Prahova, Oltenia, Timiș, Moldova 1 Iași, și Moldova 2 Vrancea, înregistrând o creștere semnificativă față de perioada similiară din anii anteriori.
Rachete anti-grindină. 1.500.000 ha
Anul acesta, Sistemul Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor protejează o suprafață de aproximativ 1.500.000 ha, prin funcționarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL), aparținând unităților:
- Unitatea Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova care asigură, cu 22 de PL, protecția culturilor agricole în județele Prahova, Buzău, Teleorman și Olt;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Iași care asigură, cu 12 PL protecția culturilor agricole în județele Iași și Vaslui;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Vrancea care asigură, cu 10 PL protecția culturilor agricole în județele Vrancea și Galați;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Oltenia care asigură, cu 17 de PL protecția culturilor agricole în județele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți;
- Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină Timiș care asigură, cu 4 PL protecția culturilor agricole în județul Timiș.
Noi staţii
Alte 41 de PL din cadrul UCCG Iași, Vrancea, Timiș și Mureș se află în diferite stadii de realizare și punere în funcțiune pe parcursul acestui an.
Intervențiile active în atmosferă reprezintă ansamblul acțiunilor de modificare artificială a vremii prin diferite mijloace specifice acestui domeniu.
Rachete anti-grindină. Aceste activități au scopul de a:
- Reduce riscul față de fenomenele meteorologice periculoase pentru populație, inclusiv pentru zonele de interes economic, culturile agricole, zonele urbane și rurale (protejarea cetățenilor) – respectiv protejarea față de fenomene meteorologice precum grindina, ceața densă, tornadele;
- Crește nivelul precipitațiilor în zonele de interes agricol;
Citeşte şi Plăţile online cu cardul 2020. Anunţ important făcut de Visa