RAP Group, soluții integrate și servicii unitare la nivel global

01.04.2020

Companiile grupului RAP, prin soluțiile adaptate nevoilor clienților, au dezvoltat proiecte în peste 40 de țări, pe 6 continente. RAP Group, înființat acum 28 ani, este un grup de companii cu domenii de activitate diferite, care oferă soluții integrate și adaptate nevoilor clientului pentru o gamă largă de industrii, de la lucrări generale de construcții la instalații electrice, termice, sanitare și tehnologie de proces pentru industriile cu cel mai înalt grad de igienă (industria alimentară, farmaceutică, a tutunului, a îngrijirii personale sau cea chimică). Ritmul rapid de dezvoltare al companiei și cererea crescândă a pieței pentru soluții specifice au dus la specializarea pe nișe tot mai restrânse și astfel la apariția unor companii distincte.

Totul a început în 1992, când RAP Tronic a început specializarea în realizarea și mentenanța echipamentelor din industria alimentară. În anul 1996, RAP Tronic a început să se ocupe de proiectarea și realizarea liniilor de producție, precum și de instalarea acestora și automatizarea industrială.

15 ani mai târziu, compania s-a implicat în construirea de depozite și a început să le închirieze diverselor companii. RAP Instal a fost prima companie care s-a desprins din firma-nucleu și s-a impus treptat în activități de instalații, care fuseseră anterior gestionate de RAP Tronic. Toate activitățile din domeniul construcțiilor au fost direcționate începând cu 2012 către RAP Development.

RAP Tronic Process Engineering, înființată în 2014, s-a specializat în proiectarea, producerea și asamblarea echipamentelor și instalațiilor pentru diverse industrii, dar mai ales în perfecționarea managementului de proiect. RAP Invest a luat ființă în 2016 ca firmă specializată în imobiliare, construcții industriale – birouri, hale de producție mici, depozite – și închiriere de terenuri.

RAP Tronic continuă să susțină toate companiile din grupul RAP, printr-o interconectare permanentă și asistență în cercetarea și dezvoltarea unor noi domenii de afaceri.

În perioada cuprinsă între 2017-2018, RAP Group își redefinește strategia de branding, își stabilește temele, implementează o nouă identitate vizuală offline și online.

Localizate în Brașov, România, companiile grupului RAP au dezvoltat numeroase proiecte internaționale în 40 de țări, pe 6 continente

„Clienții noștri beneficiază de avantajul achiziționării serviciilor integrate, într-o abordare unitară. Piața crește rapid, atât prin cerere, cât și prin complexitate. Întreaga dezvoltare a grupului, prin înființarea firmelor specializate în domenii bine definite, este modul nostru de adaptare la această evoluție”, ne-a declarat doamna Monica Bîldea, Director Executiv RAP Group.

Certificările deținute de companiile din grup

Desfășurarea și documentarea întregii activități a grupului conform cerințelor sistemelor de calitate reprezintă o garanție pentru clienți că nivelul de calitate al tuturor serviciilor, lucrărilor și produselor Grupului RAP este de cea mai bună calitate.

Grupul de firme a realizat în anul 2019 investiții în echipamente de producție, precum și în construirea și modernizarea de noi spații de birouri. Investițiile în echiamente au vizat sectorul producției de dulciuri și cel al confecțiilor de rezervoare metalice.

În prezent, grupul are în dotare utilaje performante de tăiere și îndoire în coordonate, echipamente pentru roluirea cilindrilor de dimensiuni medii și mari, echipamente de sudură tip TIG (Tungsten Inert Gas)/WIG (Wolfram Inert Gas), SDV-uri (Scule, Dispozitive și Verificatoare) proiectate și executate intern pentru optimizarea producției.

Grupul deține și sisteme de ultimă generație destinate programării și testării automatelor programabile pentru industrie, precum și cele mai moderne procedee de proiectare CAD, susținute atât de software, cât și de hardware extrem de performant.

În urma implementării proiectului „Sprijin pentru creşterea valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în cadrul Rap Systems Srl”, realizat prin programul Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, în cadrul companiei au fost dezvoltate anumite programe (funcții) care să permită operarea corectă și în siguranță a instalațiilor, astfel încât să se evite producerea de rebuturi sau chiar deteriorări ale instalațiilor. Totodată, aceste funcții sunt importante pentru departamentele de mentenanță, care sunt atenționate la timp în legătură cu eventuale erori ale sistemelor.

Compania RAP Tronic Process Engineering a devenit membră a prestigiosului Grup European de Design Igienic și Industrial (EHEDG). „Beneficiem de expertiza, de colaborarea interconectată și de evoluțiile ulterioare din domeniul ingineriei igienice, al designului igienic, precum și al producției alimentare sigure. Utilizăm standarde științifice și tehnice cu privire la totalitatea cerințelor de design igienic, în conformitate cu legislația UE. Aplicăm metode de testare pentru identificarea și diminuarea riscurilor echipamentelor utilizate în producția alimentară”, afirmă Directorul Executiv.

Cele mai importante proiecte ale grupului RAP

La nivel internațional, unul dintre cele mai complexe proiecte a fost cel de relocare,  modificare, îmbunătățire și instalare a unei linii de producție de mare capacitate din America Centrală în Europa de Est.

La nivel național, un proiect recent de mare amploare a fost  cel de retehnologizare a uneia dintre cele mai mari fabrici de detergenți din țară.

„Un alt proiect reprezentativ, care a marcat creșterea noastră accelerată prin diversificarea activității, a fost construirea și instalarea uneia dintre cele mai mari fabrici de snacksuri sărate din țară și sud-estul Europei, proiect pe care l-am realizat de la fundație la acoperiș”, continuă doamna Bîldea.

Realizarea acestor proiecte ale RAP Group nu ar fi fost posibilă fără implicarea angajaților săi

Implicarea angajaților

Pentru a le răsplăti munca susținută și loialitatea amgajaților, RAP Group oferă o serie de beneficii, precum abonament Medlife, bonuri de masă, sistem de recompensare a performanței. În plus, compania organizează continuu traininguri atât în zona tehnică, cât și în zona de abilități de comunicare eficientă sau negociere.

Anul acesta, RAP Group are în plan organizarea de traninguri cu temele ascultare activă și feedback, delegare de sarcini și obiective, comunicare. În ceea ce privește cunoștințele tehnice, toți proiectanții au parcurs sau vor urma în perioada imediat următoare cursuri de Solidworks, FEA, EHEDG.

Din dorința de a face mișcare, o parte dintre membrii echipei RAP Group s-au reunit într-o echipă de fotbal și și-au format un obicei sănătos și plăcut de a se întâlni săptămânal la un meci. Următorul pas a fost acela de înscriere la Campionatul Național de Fotbal Corporatist, CNFC.

În 2019, echipa RAP a reușit cel mai bun rezultat – locul I al ediției de toamnă în grupele UEFCO ale turneului. În plus, echipa RAP a câștigat și locul I pentru cel mai frumos gol al etapei, prin Cătălin Nacu, și locul I pentru cel mai bun jucător, prin Răzvan Bănică.

RAP Group se implică în educația noii generații de specialiști

În prezent, RAP Group desfășoară o serie de parteneriate în sistem dual cu Liceul Tehnologic V. Jinga Săcele, parteneriat în sistem dual cu Colegiul Tehnic Transilvania, program de ucenicie în sudură, instalații și electric, internshipuri în domeniul proiectării mecanice, al instalațiilor tehnologice, electric și automatizări industriale. Scopul acestor programe este de a le îmbogăți elevilor cunoștințele dobândite pe băncile școlii, prin formarea competențelor practice, alături de specialiștii din cadrul companiei.

Grupul se implică în educația noii generații de specialiști în domeniul tehnic, ca partener BEST (Board of European Students of Technology), oferind traininguri gratuite pentru studenți. De asemenea, pe baza criteriilor de relevanță, interdisciplinaritate, coerență, eficiență, sustenabilitate și inovație, grupul RAP a selectat împreună cu alți susținători ai Fondului Științescu un număr de 13 proiecte din cele peste 30 de idei valoroase prezentate juriului.

„Misiunea noastră este de a influența prin inovație și excelență industria globală și comunitatea locală. În acest sens, ne exercităm asiduu pasiunea pentru inginerie și tehnologie”, precizează Monica Bîldea.

Programul Științescu, satelit al Fundației Comunitare, este simbolul unei mișcări pro-știință care încurajează proiecte originale și oferă copiilor și tinerilor fascinația STEAM

Prin oferirea de soluții integrate și adaptate cerințelor clienților, RAP Group reușește să dezvolte companii cu domenii de activitate diferite, apreciate de partenerii din întreaga lume, care oferă valoare adăugată fiecărui proiect în care se implică.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/grupul-teraplast-cel-mai-mare-producator-roman-de-materiale-de-constructii/

Citiți și despre: