Prețurile percepute pentru bunurile de consum au rămas stabile la nivelul lunii iunie, rata lunară inflației fiind situată la 0,01 la sută, în timp ce rata anuală a urcat la 5,37%, valorile respectând prognoza Băncii Naționale a României pentru primul semestru al anului curent de 5,3 la sută.
Costurile pentru mărfurile de tip alimentar au cunoscut o scădere în luna iunie a anului 2013 cu 0,72%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,26 la sută. În primul semestru rata medie lunară a fost de 0,3 la sută, valoarea similară cu cea înregistrată în primele șase luni ale anului trecut, notează agenția Agerpres.
Creşterea medie a preţurilor între în ultimele 12 luni, (iulie 2012 – iunie 2013), faţă de precedentele 12 luni (iulie 2011 – iunie 2012), stabilită pe baza IPC este 5 la sută, în timp ce cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,5%.
Comisia Națională de Prognoză a stabilit că pentru acest an va exista o rată medie anuală a inflației de 4,3% cumulată cu o creștere a prețurilor pentru produsele de consum spre final de an, rata fiind prognozată la 3,5 la sută. Ținta de inflație pe care Banca Națională a României a reușit să o stabilească este de 2,5 la sută, plus sau minus un punct procentual.
Sursă: Agerpres