Slide

Stiri: Economie

Inflatie septembrie 2021

Rata inflației 2018. Cum s-au modificat prețurile în noiembrie?

11.12.2018

Rata inflației 2018. Prețurile de consum din România s-au redus în luna noiembrie a anului 2018, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Nivelul a ajuns, așadar, la 3,4%, de la 4,3% în octombrie 2018. Scumpiri s-au înregistrat în cazul mărfurilor nealimentare. Creșterea a fost de 4,24%. Și produsele alimentare s-au scumpit cu 2,86%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,5%.

Rata inflației 2018. Cea mai mare creștere a prețurilor din acest an

În 2018, cea mai mare rată a inflaţiei a fost înregistrată în luna mai. Nivelul din această lună a fost de 5,41%. Inflația din mai 2018 a fost la cel mai ridicat nivel din februarie 2013, când preţurile de consum înregistrau un avans de 5,65%.

Astfel, INS a anunțat că preţurile de consum în luna noiembrie 2018 comparativ cu luna noiembrie 2017 au crescut cu 3,4%.

Rata inflației 2018. Nivelul anual al prețurilor de consum

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%.

Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (decembrie 2017 – noiembrie 2018) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2016 – noiembrie 2017), calculată pe baza IPC, este 4,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%, potrivit INS.

Comparativ cu luna octombrie a anului 2018, preţurile de consum s-au redus cu 0,13%, mărfurile alimentare ieftinindu-se cu 0,27%, cele nealimentare cu 0,13%, iar serviciile s-au scumpit cu 0,11%.

Rata inflației 2018. Primele 11 luni ale anului curent

INS a mai anunțat că rata medie lunară a inflaţiei în primele 11 luni din acest an a fost de 0,3%, nivel similar cu aceeași perioadă din 2017.

Cum se calculează inflația?

Conform Eurostat, la calcularea inflației, sunt luate în calcul toate bunurile și serviciile care intră în consumul gospodăriilor populației, inclusiv:

  • articole zilnice (cum ar fi alimentele, ziarele sau benzina);
  • bunuri de folosință îndelungată (aici intră îmbrăcămintea, calculatoarele personale și mașinile de spălat);
  • serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările și închirierea de locuințe).

Citește și S-a deschis un nou restaurant grecesc în București: Yasou. Unde este situat?