Slide

Stiri: Economie

Număr șoferi România.

Rata şomajului a fost de 6,5% în februarie 2016

01.04.2016

Rata șomajului a ajuns, în România, la 6,5% în luna februarie, nivel similar cu cel înregistrat în luna ianuarie, însă în scădere cu 0,3% față de aceeași perioadă din 2015, a anunțat Institutul Național de Statistică (INS).

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie a anului curent a fost de 597.000 de persoane, în scădere atât față de luna precedentă (604.000 persoane), cât și față de aceeași lună a anului anterior (626.000 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,4%, pentru luna februarie 2016, respectiv 6% în cazul bărbaților și 4,6% în cel al femeilor. Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 77,3% din numărul total al șomerilor estimat pentru a doua lună din acest an.

Statistica arată că, per total, în luna februarie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,5% și nu a înregistrat modificări față de luna ianuarie 2016 (6,5%). Pe de altă parte, comparativ cu februarie 2015, rata șomajului a scăzut cu 0,3 puncte procentuale.