Stiri: Economie

Şomaj iulie 2022

Rata şomajului, în stagnare. Câţi români nu îşi găsesc un loc de muncă?

10.01.2022

Rata şomajului noiembrie 2021. Institutul Naţional de Statistică anunţă că în luna noiembrie 2021, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,2%. Rata şomajului din penultima lună a anului trecut a înregistrat aceeași valoare ca și în luna precedentă (5,2%).

Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,6 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Numărul românilor care nu îşi găsesc un loc de muncă

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna noiembrie a anului 2021 a fost de 432 mii persoane, în creștere față de luna precedentă (424 mii persoane), dar în scădere față de aceeași lună a anului anterior (517 mii persoane).

Mai mulţi şomeri bărbaţi

Pe sexe, rata şomajului la bărbați a depăşit-o cu 0,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile
respective fiind 5,5% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,9% în cazul celor de sex feminin).

Rata şomajului noiembrie 2021. Tinerii

Reține în continuare atenția nivelul ridicat al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) de 20,3%.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,2% pentru luna noiembrie 2021 (4,4% în cazul bărbaţilor şi 4,0% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,0% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna noiembrie 2021.

Metodologie de calcul

Începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forței de muncă în gospodării (sursa primară a datelor) a fost revizuită pentru a răspunde cerințelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021.

Aceste modificări au generat un impact sesizabil asupra estimațiilor făcând neviabilă comparația directă cu datele referitoare la perioadele anterioare. În consecință, pentru a facilita interpretarea rezultatelor, datele referitoare la lunile până la decembrie 2020 (inclusiv) au fost recalculate astfel încât să reflecte definițiile în vigoare începând cu anul 2021.