Recomandari Depanero

Recomandări pentru utilizarea sigură a electrocasnicelor și echipamentelor electronice în perioada sărbătorilor de iarnă

21.12.2020

Recomandări Depanero. Odată cu sărbătorile de iarnă urmează și una dintre cele mai aglomerate și solicitante perioade pentru electrocasnicele și echipamentele noastre electronice, atrage atenţia Depanero. Compania oferă o serie de recomandări pentru utilizarea sigură și eficientă a electrocasnicelor și echipamentelor electronice.

„Ne vom petrece mai mult timp acasă în vacanța de iarnă, gătind mâncăruri delicioase la cuptor, făcând curățenie mai des, navigând mai mult pe internet, jucându-ne pe calculator, laptop și telefon sau urmărind programe și filme la televizor, timp de mai multe ore decât de obicei. Aparatele electrocasnice și electronice tind să fie suprasolicitate în această perioadă, crescând astfel riscul de defecțiuni, accidente și chiar incendii”, potrivit Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România.

Recomandări Depanero. Consumul de energie

Conform datelor Eurostat, în 2018, în Europa, 26% din consumul final de energie a fost reprezentat de consumul casnic, din care 14,1% a fost consumat prin iluminat și folosirea electrocasnicelor.

În România, 13,4% din consumul casnic de energie este folosit în acest scop, potrivit aceleiași surse. Cu atât mai mult în acest an, în care și consumul nostru de energie s-a modificat semnificativ, trebuie să acordăm mai multă atenție utilizării responsabile a electrocasnicelor și electronicelor, dar și a întregii instalații electrice din casă.

Recomandări Depanero. Defecţiuni

Cele mai multe defecțiuni sunt cel mai adesea cauzate de neatenție și de folosirea necorespunzătoare a aparatelor electrocasnice. În această perioadă, în care vom petrece și mai mult timp acasă, este nevoie să luăm măsuri de siguranță suplimentare, pentru a ne putea bucura cu adevărat de sărbători liniștite.

Recomandări pentru utilizarea sigură și eficientă a electrocasnicelor și echipamentelor electronice

1. Aparatele electrocasnice precum mașina de spălat vase sau mașina de spălat rufe nu ar trebui să funcționeze nesupravegheate. De asemenea, e important să curățați permanent și cuva mașinii de spălat; în caz contrar, hainele ar putea căpăta un miros neplăcut și s-ar putea chiar deteriora. Nu uitați că electrocasnicele nu trebuie curățate sau reparate când sunt încă în priză.

2. Pentru că este o perioadă în care ne bazăm mai mult pe tehnologia de acasă, nu uitați că prizele nu ar trebui supraîncărcate – cu cât sunt mai puţine prize într-o casă, cu atât avem tendinţa de a folosi mai multe prelungitoare, lucru care suprasolicită instalaţia electrică şi poate duce la arderea siguranţelor.

3. Dacă vă gândiți să mai faceți schimbări în casă în această perioadă, țineți cont de amplasarea diferitelor aparate. Electrocasnicele nu trebuie apropiate de surse de apă sau căldură. Poziţionarea corectă a electrocasnicelor le poate mări durata de viaţă şi le asigură o funcţionare mai bună. De asemenea, manevrați orice aparat electrocasnic doar cu mâinile uscate.

Recomandări Depanero. Prize şi cabluri

4. În această perioadă, numărul obiectelor sau decorațiunilor care necesită alimentare cu energie electrică e mai mare. Acordați atenție prizelor și cablurilor deteriorate: până la urmă, sănătatea electronicelor depinde și de calitatea prizelor. Aparatele electrocasnice care nu sunt în uz trebuie scoase din priză – contribuiți astfel la eficientizarea consumului de energie și puteți preveni eventuale accidente.

5. Momentul împodobirii bradului și decorării casei este așteptat de toată familia. Totuși, înainte de a folosi decorațiunile electrice de Crăciun, verificați să fie în stare bună. Se recomandă evitarea folosirii instalațiilor de pom sau a altor decorațiuni dacă sunt deteriorate, deoarece acestea pot fi cauza unui incendiu sau pot provoca șocuri electrice.

6. Nu în ultimul rând, când gătiți cina festivă sau mâncarea preferată, nu le lăsați nesupravegheate, mai ales dacă utilizați ulei sau grăsime fierbinte, pentru că pot lua foc. În cazul în care ia foc uleiul, nu utilizați niciodată apă. Stingeți focul aragazului sau plita și acoperiți oala cu un capac. În plus, atât cuptorul de aragaz, cât și cuptorul cu microunde trebuie curățate frecvent – un strat gros de grăsime reprezintă un risc de incendiu, poate determina pierderea de energie și scăderea eficienței acestuia, dar și cauza deteriorarea anumitor componente ale cuptorului.

Recomandări Depanero. Sfaturi generale

Sfaturi generale pentru utilizarea aparatelor în condiții optime:

• Citiți cu atenție instrucțiunile de utilizare a echipamentelor înainte de folosire

• Instalați dispozitivele electrocasnice conform instrucțiunilor de montaj

• Nu folosiți instalații electrice sau sanitare improvizate

• Evitați intervențiile neautorizate, realizate de personal necalificat

• Apelați la specialiști pentru operațiuni periodice de întreținere

„Pentru a prelungi viața aparatelor electrocasnice și a evita accidentele nedorite, specialiștii Depanero vă recomandă să respectați de fiecare dată recomandările producătorului. De asemenea, dacă apar probleme sau defecțiuni pentru unul dintre aparatele electrocasnice sau electronice, este recomandat să cerem ajutorul unui service autorizat”, mai spun reprezentanţii Depanero.

Citeşte şi Program Poşta Română Crăciun 2020 şi Revelion 2021

 

 

Citiți și despre: