Slide

Stiri: Companii

Regatta IT – Competiția de sailing pentru pasionații de tehnologie

03.08.2018

Aflată la cea de-a treia editie, competiția de sailing dedicată iubitorilor de tehnologie a devenit un frumos obicei de vară destinat reîntâlnirii la malul Mării Negre. Pentru cei care știu ce înseamnă competiția, adoră logica, strategia și adrenalina, Marina Life Harbour Limanu, locul de desfășurare al Regattei IT este punctul de întâlnire pentru managerii, developerii, specialiștii HR sau de marketing din companii IT care au acceptat provocarea Softlead de a participa la cel mai nonconformist duel pe mare.

Regatta IT este gândită de către Softlead drept o modalitate de a aduce împreună pentru un weekend, 18 – 19 August 2018, într-un mediu relaxat și informal, profesioniștii din companiile de tehnologie, dar care nu au neapărat experiență și în sailing.

Una dintre valorile Softlead este aceea de a inova, prin modelul de business care este singular pe piața din România, cît și prin acest eveniment, organizat pentru a cunoaște comunitatea IT din România într-un decor prietenos și relaxat” – Alexandra Roată, Managing Partner @Softlead.

150 de participanți din peste 20 de companii din București, Cluj, Iași și Pitești vor fi prezenți și anul acesta și vor afla ce înseamnă să navighezi pe valurile Mării Negre sub un soare arzător de August, să te bucuri de o experiență outdoor inedită și în același timp să îți dezvolți spiritul de competiție. Cele mai multe dintre echipajele care revin la competiția de sailing au ales ca de-a lungul timpului să promoveze brandul propriu de angajator. Această promovare se face prin participarea propriu-zisă, cât și prin capacitatea de a consolida echipa în cadrul unui eveniment atipic, relaxant și care sparge tiparele în ceea ce privește modul de a petrece timpul liber cu colegii, dar totuși departe de birou, de a face networking, de a socializa, de a îți dezvolta noi abilități.

Companiile înscrise anul acesta sunt Roweb, Zitec, eSolutions, Ness Digital Engineering, AquaSoft, Netopia Payments Executor IT, PowerNet Consulting, Forcepoint, Stockberry, Dalex Consult, Softlead precum și reprezentanți ai altor 9 companii.

Partenerii si prietenii evenimentului sunt Answear, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, BookLover Society, SetSail NauticSchool, LifeHarbour Limanu.

Parteneri media: Digi24, Agora, PRwave, Business24, DoingBusiness, Jurnalul de Afaceri, Radar de media, România pozitivă, TechBox, Ziare.com, GoodNews, Portal Management, Transilvania Business.