Stiri: Sanatate

Registrulul National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

Decizie importantă privind Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem

26.05.2022

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem. La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2022.

Plata cotizațiilor

Actul normativ aprobă suma de 8.823 euro pentru plata cotizaţiilor şi a taxei din acest an, în vederea interconectării Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) cu instituţii similare internaţionale, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate.

Plata taxelor și a cotizațiilor este anuală și reprezintă o condiție obligatorie pentru păstrarea calității de membru a Registrului în cadrul organizațiilor internaționale care permit identificarea donatorilor compatibili de celule stem hematopoietice în baze de date internaționale și probează calitatea și securitatea serviciilor furnizate.

Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoetice (RNDVCSH) a fost înfiinţat în anul 2009 pentru a da o șansă de vindecare pacienților cu boli hematologice maligne, cu evoluție severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit.

Până în prezent, se înregistează următoarele cifre:

  • peste 83 600 donatori voluntari înscriși în Registrul Național
  • 352 pacienți transplantați
  • 33 pacienți în așteptarea unui donator

Mai multe detalii despre cum poate cineva deveni donator voluntar pot fi găsite pe site-urile registrului: www.registru-celule-stem.ro; www.rndvcsh.ro și pe canalele sociale ale acestuia.

Citeşte şi Spitalul Regional de Urgență Cluj. Anunţul făcut de Ministerul de Finanţe