Slide

Relația dintre clienți și branduri, discutată în cadrul „Customer Experience & Retail Days”

07.12.2015

Relaţia creată între branduri şi clienţi evoluează dincolo de proceduri și strategii, ajungând în sfera relațiilor personalizate, aceasta este una dintre principalele concluzii la care s-a ajuns în cadrul dezbaterii „Customer Experience & Retail Days”.

Ajuns la a 7-a ediție, evenimentul organizat de Conference Arena, membru Marketing Insiders Group, a avut loc pe 25 și 26 noiembrie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

În prima zi a conferinţei, prezentările s-au concentrat pe evoluția relației dintre branduri și clienți în actualul context social și economic, în timp ce în cea de-a doua zi au avut prioritate particularitățile pieței de retail.

Printre subiectele dezbătute s-au numărat: Social CRM, Emoții vs. rațiune în procesul de cumpărare, Rolul empatiei în relația cu clienții, Revoluția tehnologică, Rolul parfumului ambiental în construirea identității de brand.

“Relația dintre oameni este mai importantă decât orice strategie prestabilită. Emoțiile create de interacțiunea clientului cu brandul sunt mai valoroase decât cuvintele, tocmai de aceea persoana care comunică direct cu clientul transmite mai mult decât orice brand. Să nu uităm că noi toți suntem ființe sociale, iubim să fim înțeleși, să ni se transmită emoții pozitive. Acest lucru este valabil și în relația cu companiile.” a punctat în cadrul conferinței Nansi Lungu, Lector Univ. dr. la catedra de Științe cognitive, Universitatea Titu Maiorescu și Behavior analyst la Bitdefender.

De asemenea, Călin Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babes-Bolyai a vorbit despre rolul strategic al culturii organizaționale și despre greșeala de a avea încredere supradimensionată în proceduri. Acesta a invitat managerii prezenți la eveniment să considere echipa, resursa umană a organizației, de o importanță strategică și, în calitate de leaderi, să își asume noi funcții de socializare.