Grupul este unul dintre cei mai mari procesatori de materiale reciclabile din România. REMATINVEST S.R.L. oferă în țara noastră soluții simple de procesare pentru materialele reciclabile de peste 11 ani. Compania are capital româno-german, partenerul societății cu sediul în Cluj-Napoca fiind firma germană Scholz Holding GmbH, unul din cei mai mari reciclatori de fier vechi din lume.
Grupul desfășoară în România o gamă diversă de activități în domeniul colectării, prelucrării și comercializării materialelor refolosibile, iar partenerii de afaceri au siguranța faptului că soluțiile oferite de grup, inclusiv managementul integrat al deşeurilor, sunt unele calitative, respectând cerințele și standarele internaționale. Odată cu trecerea timpului și cu ajutorul unei strategii bine puse la punct, REMATINVEST a devenit unul dintre cei mai mari procesatori de materiale reciclabile din România, având 12 centre de procesare și numeroase puncte de colectare în Transilvania. Activitatea grupului oferă, așadar, surse alternative complexe de materii prime și contribuie activ la reducerea poluării asupra mediului înconjurător.
Categorii de materiale refolosibile
REMATINVEST oferă soluții pentru materialele refolosibile feroase, neferoase, hârtie, carton şi nu numai. În ceea ce privește materialele feroase, grupul acceptă fierul vechi provenit din colectări de la agenții economici, dar și de la populație, deșeuri tehnologice rezultate din procesul de producție, dar și bunurile de consum ajunse la sfârşitul vieţii, precum autovehicule ieșite din uz, electronice și electrocasnice sau ambalajele metalice. Toate aceste materiale sunt procesate în bazele proprii ale companiei, iar materialele rezultate ajung la combinatele siderurgice.
REMATINVEST oferă soluții de management integrat al deşeurilor, compania preluând atât deşeurile nepericuloase precum materiale feroase, neferoase, hârtie și carton, dar şi deşeuri periculoase.
Cuprul, alama, bronzul, aluminiul, plumbul, oțelurile aliate sau acumulatorii uzați sunt alte produse pe care compania le colectează în vederea reciclării. Acestea ajung în depozite specializate, unde se sortează și se pregătesc, în funcție de specificul fiecăruia. Cu ajutorul utilajelor speciale, precum shredderele și sortatoarele magnetice de la Cluj şi Timişoara, materialele sunt pregătite pentru livrare spre firmele partenere.
Un alt segment al companiei este format din deșeurile de hârtie și de carton. Acestea sunt colectate, atât de la societăți importante, cât și de la instituții publice și populație, se sortează și ajung la fabricile de hârtie, pentru a fi refolosite.
Din mașini, în deșeuri “verzi”
Pentru reciclarea vehiculelor scoase din uz, REMATINVEST folosește o instalație de decontaminare, prin care se extrag din mașină toate fluidele rămase, de la combustibil, la uleiuri, antigel, lichid de frână sau soluția pentru curățat geamuri. În timp ce toate fluidele sunt depozitate în recipienți speciali, care ajung ulterior la companiile specializate în reciclarea lor, autoturismul este pregătit pentru eliminarea geamurilor, a scaunelor, anvelopelor și altor componente care nu sunt unele metalice. Etapa finală constă în introducerea mașinilor în instalația shredder, unde acestea sunt fragmentate. Materialele rezultate ajung apoi în componența altor produse, în timp ce reziduurile conexe sunt trimise la groapa ecologică specializată.
Centrele REMATINVEST incluse în programul ”Rabla” sunt deschise în partea de nord – vest a României, mai exact în Cluj, Timișoara, Baia Mare, Bistrița, Mediaș, Oradea, Târgu-Mureș, Hunedoara și Zalău.
Investiții de viitor
REMATINVEST a avut, încă de la lansare, planuri exacte și o politică bine pusă la punct privind investițiile direcționate către bazele proprii de prelucrare, dar și spre dezvoltarea parcului de utilaje necesare pentru rezultate calitative. “Filosofia noastră este să oferim clienţilor produse calitative, care să poată să le satisfacă nevoile pe care aceştia le au. Am investit în bazele de reciclare ale companiei din vestul ţării, din Timişoara şi din Arad, acestea fiind cele mai semnificative investiţii realizate de companie. Avem o investiţie în curs la Braşov, dar care, din cauza crizei, a fost oprită temporar, urmând ca la momentul potrivit să fie finalizată. De asemenea, avem în curs achiziţionarea unor active în partea de est a României, în Moldova. Este vorba de mai multe depozite care vor fi preluate de REMATINVEST”, ne-au explicat oficialii companiei.
Domeniul reciclării a fost unul afectat puternic de criza economică, atât în România, cât și la nivel global, iar efectele încă se resimt, REMATINVEST fiind astfel nevoită să-și planifice investițiile cu grijă, toate fiind bazate pe o strategie bine pusă la punct pentru rezultate maxime. Cu toate acestea însă, anul curent a fost unul cu rezultate în creștere, iar oficialii companiei sunt optimiști cu privire la viitor. “Ne confruntăm cu o criză de supraproducţie. S-au realizat investiţii foarte mari în acest domeniu, fiecare firmă încercând în anii de creştere economică să se dezvolte, investind în utilaje, în noi baze de procesare a deşeurilor, aşa cum am făcut şi noi. În acest context, a apărut această criză de supraproducţie şi, în plus, din păcate, la nivel de consum ne confruntăm cu o stagnare. Cel puţin consumul de oţel stagnează în anumite zone ale lumii şi atunci există această supraproducţie de fier vechi, pentru că acesta este produsul principal pe care îl oferă firma noastră. Din acest motiv, concurenţa este foarte mare şi s-a ajuns la marje de profit foarte, foarte scăzute. Tot sectorul nostru suferă deja, de o perioadă de doi, trei ani. Mai mult, cotaţiile mondiale la minereul de fier au scăzut de la începutul anului 2014 cu 42%, ceea ce pune o presiune foarte mare asupra preţurilor la fier vechi. Nu este vorba doar de o situaţie temporară, ci se pare că actuala stare de fapt se va întinde pe o perioadă mai lungă, este posibil să fie vorba despre mai mulţi ani. Oricum, nimeni nu poate să prezică când se vor stabiliza lucrurile. Per ansamblu, anul 2014 a fost un an destul de bun şi sperăm ca 2015 să fie măcar la acelaşi nivel, cu toate că nu sunt foarte multe motive de optimism”, ne-au declarat oficialii REMATINVEST.
“Anul 2014 a fost un an destul de bun şi sperăm ca 2015 să fie măcar la acelaşi nivel, cu toate că nu sunt foarte multe motive de optimism”