Remunerația în administrația publică, minim 1000 de lei

11.07.2013

Premierul spune că salariul minim pe economie, pentru cei care lucrează în administrația publică, trebuie să fie de 1.000 de lei. Victor Ponta a declarat că guvernul pe care îl conduce dorește schimbarea Legii salarizării.

Un aparat administrativ supradimensionat care nu reușește să atingă performanțe deoarece lipsesc resursele de ordin financiar – asta a declarat recent premierul Victor Ponta. O altă problemă adusă în discuție de premier este lipsa criteriilor de performanță.

Pentru a reuși creșterea salariului minin al celor care lucrează în administrația publică și pentru a crește de asemenea performanța angajaților, Victor Ponta a declarat că în viitor este posibilă disponibilizarea a 2.800 de bugetari.

În acest moment nu există un text al legii salarizării. Există o viziune. Un prim pas pe care vrem să-l facem este acela al desfiinţării posturilor vacante. Multi şefi de directii rămăseseră şefi, deşi aveau în subordine numai locuri vacante. Am reușit să deblocăm sistemul de șapte la unu. În suma generală pentru cheltuieli cu personalul, avem un plafon de 7% din PIB conform acordului cu FMI, vreau să las o posibilitate mai flexibilă, pentru ca între un minim și un maxim să dau mai multă libertate conducătorilor de instituții, care să țină cont de necesitatea fiecărui angajat. Acum, dacă-i unul care nu munceşte, nu poţi să-l dai afară. Trebuie să-l bagi în comisie, dar mai bine te laşi păgubaş. Şi, pe de altă parte, pe unul care munceşte nu poţi să-l plăteşti mai bine – a explicat premierul României, Victor Ponta.

Citiți și despre: