Rentabilitatea angajaţilor români a crescut anul trecut

15.01.2015

Rentabilitatea capitalului uman în ţara noastră, exprimată prin numărul de unităţi monetare generate de fiecare angajat pentru fiecare unitate monetară investită în remunerația sa, a fost anul trecut de 1.30, în creştere cu 4% faţă de anul 2013 şi cu 16% mai mare decât media europeană, potrivit studiului PwC Saratoga 2014.

„În condițiile în care veniturile companiilor din România nu au crescut semnificativ anul trecut, iar costurile salariale au rămas relativ constante, creşterea uşoară faţă de anul precedent a fost dată de eficientizarea costurilor indirecte ale companiilor, deși s-au remarcat şi o serie de investiții de anvergură în sisteme informatice moderne de tip ERP, CRM etc. care au dus la o îmbunătăţire a productivităţii”, a precizat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, Liderul echipei de servicii de consultanţă în resurse umane, PwC România. 

În contextul european, rentabilitatea capitalului uman din România este mai mare decât media europeană (1.12) şi decât media ţărilor din Europa Centrală şi de Est (1.28).

La nivel de sectoare de activitate, se observă o evoluţie pozitivă a rentabilității capitalului uman în sectorul serviciilor financiare (de la 0.92 la 1.97). Pe de altă parte, rentabilitatea a scăzut în sectoarele farmaceutic (1.60 vs. 2.01 în anul precedent), bunuri de larg consum (1.23 vs. 1.50 în anul precedent) şi produse industriale (1.11 vs. 1.34 în anul precedent) şi s-a menţinut la acelaşi nivel în sectorul de retail (1.03).

Creștere a numărului de ore de training

Raportul mai arată că şi în 2014, companiile au continuat să investească în dezvoltarea angajaților, înregistrându-se o creștere a numărului de ore de training per angajat, la 18 ore, faţă de doar 15 ore în 2013. Pe de altă parte, costul asociat acestui tip de activitate a scăzut la 105 euro per angajat versus 135 euro per angajat în anul precedent.

„Acest lucru arată că organizațiile înțeleg nevoia de a investi în dezvoltarea angajaților, însă au devenit din ce în ce mai inovative în ceea ce privește derularea programelor specifice, orientându-se către soluții eficiente din punct de vedere al costurilor cum ar fi platformele de e-learning sau cursurile la distanţă”, a declarat Nicoleta Dumitru, Manager, Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.

Numărul de ore de training oferit de organizațiile din ţara noastră este aliniat cu mediile europene -18 ore per angajat la nivel european şi 19 ore în cazul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, însă costurile sunt mai mici: 105 euro per angajat în România faţă de 210 euro în Europa şi respectiv 170 euro per angajat în Europa Centrală şi de Est.

Citiți și despre: