Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenţi de energie electrică şi gaze naturale de pe piaţa locală, a obţinut o finanţare de 16,361 milioane de lei, în urma încheierii cu succes a unei oferte de obligaţiuni verzi desfăşurată în perioada 20 ianuarie – 3 februarie 2021, suprasubscrisă. Această ofertă a fost încheiată anticipat după primele 10 zile de la lansare.
Valoarea ofertei a fost 15 milioane de lei, cu posibilitatea suplimentării.
Restart Energy. Strategia de dezvoltare
Emisiunea de obligaţiuni marchează intrarea companiei pe piaţa de capital şi este primul pas în execuţia strategiei sale de dezvoltare pe următorii 5 ani. Prin acest demers, Restart Energy a vizat să obţină minimum 3 milioane de euro pentru investiţii. Dobânda va fi de 9%, data de scadenţă la 09.02.2026, iar demersurile pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti – SMT vor fi iniţiate în perioada imediat următoare. Plasamentul a fost intermediat de societatea de brokeraj Goldring şi derulat prin sistemul Bursei (BVB).
Restart Energy. Cererea pentru obligaţiuni
Cererea pentru obligaţiunile Restart Energy a fost ridicată. Prin urmare, emitentul a luat decizia de suplimentare a ofertei şi închiderea anticipată în data de 3 februarie 2021. Astfel, numărul total de obligaţiuni subscrise a fost de 163.612. Totodată, numărul total de subscriitori unici a fost de 105. Valoarea medie a investiţiei este de 155.820 lei.
„În prima lună a anului am marcat deja două etape notabile din strategia noastră: parteneriatul într-un joint-venture cu compania americană Interlink Capital Strategies din Washington, DC (SUA) şi această emisiune de obligaţiuni verzi care ne aşează pe un orizont clar de execuţie pentru atingerea obiectivelor în termenul propus. Împreună cu partenerii de la Goldring, am reuşit să facem acest prim pas semnificativ pentru Restart Energy One, într-un interval de timp foarte scurt. Ne impresionează interesul real, încrederea primită din partea unui număr atât de mare de investitori. În acelaşi timp, am făcut deja primii paşi în direcţiile asumate în Documentul de Ofertă şi, în curând, vom face câteva anunţuri în acest sens”, a declarat Armand Domuţa, director general şi fondator Restart Energy.
Restart Energy. Creşterea cotei de piaţă
Strategia Restart Energy vizează:
- extinderea numărului de clienţi
- creşterea cotei de piaţă
- integrarea de active de producţie regenerabilă
- extinderea regională
- atingerea ţintei de a furniza energie 100% din surse regenerabile
„A fost o surpriză plăcută şi pentru noi să vedem apetitul ridicat al investitorilor pentru obligaţiuni verzi şi suntem încântaţi să fi intermediat această premieră pe piaţa românească de capital. Restart Energy a adus, pentru prima dată, în România, obligaţiuni verzi convertibile, o oportunitate de a intra, pe termen lung, într-o afacere inovativă, chiar tech, din sectorul emergent de tip growth al energiei verzi. Suntem nerăbdători să vedem obligaţiunile pe bursă, evoluţia emitentului în perioada următoare şi, de ce nu, să revenim la investitori cu o a doua rundă de obligaţiuni”, a declarat Virgil Zahan, directorul general al SSIF Goldring.
Citeşte şi Reforma sistemului sanitar. Ce măsură a luat Guvernul?