Restaurantul NOUA. Bucatarie romaneasca

Se deschide restaurantul NOUA. Bucătărie românească

02.05.2019

Restaurantul NOUA. Bucătărie românească se deschide pe 8 mai, în București. Unitatea este condusă de Alex Petricean. Astfel, pe lângă statutul de Head Chef, Alex Petricean devine proprietar și reușește să își transpună în realitate întreaga viziune asupra experienței culinare și a bucătăriei locale, cu care a și cucerit publicul și a obținut prestigiosul titlu de “Cel mai bun Chef al anului 2018” oferit de ghidul Gault&Millau.

“Noua bucătărie românească este curentul gastronomic pe care am început să îl promovez încă din 2015, prin urmare se regăsește în denumirea restaurantului. Va fi o abordare mult mai profundă și mai inspirată a ceea ce înseamnă România“, a spus Alex Petricean despre conceptul pe care îl reprezintă NOUA.

Restaurantul NOUA. Bucătărie românească. Meniu

În meniul restaurantului se vor regăsi preparate cu combinații deosebite de ingrediente de cea mai bună calitate, pe care el le procură direct de la sursă, având o relație apropiată cu fermieri și mici producători locali.

Băuturile recomandate vor fi cu precădere vinuri românești, dar și internaționale. Ca experiență inedită se pot comanda băuturi inspirate din licori medicinale ori pe bază de vegetale, dar și cocktailuri inspirate din bucătăria românească.

De azi, 2 mai, este deschisă sesiunea de rezervări prin telefon și email – 021.794.32.94 / contact@nouarestaurant.ro.

Restaurantul NOUA. Bucătărie românească. Program de funcționare

Clienții sunt așteptați de miercuri până duminică, astfel:

  • miercuri, joi, vineri – în intervalul 18.00 – 22.00,
  • sâmbăta de la 12.00 – 14.00 și 18.00 – 22.00,
  • duminica va fi cel mai adesea o zi de evenimente speciale, publice sau private

Noul restaurant se află pe strada Popa Nan numărul 7.

În plus, Alex Petricean își propune să găzduiască în cadrul restaurantului NOUA evenimente și seri tematice. La acestea vor lua parte istorici, biologi sau antropologi pentru a redescoperi tehnici demult uitate, obiceiuri străvechi, dar și ingrediente speciale. Toate acestea vor avea loc în acele seri speciale de duminică.

Citește și Eco-vouchere PMB 2019. Pe 3 mai încep înscrierile

 

 

Citiți și despre: