Stiri: Sanatate

Reţeaua de sănătate Regina Maria estimează afaceri de 55 milioane euro, în acest an

05.11.2014

Afacerile reţelei de sănătate Regina Maria au crescut, în primul semestru din 2014, cu 16%,  în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, furnizorul de servicii medicale private a raportat o cifră de afaceri consolidată netă de 27 milioane de euro.

Ritmul de creștere al companiei este dublu față de creșterea înregistrată de piața serviciilor medicale private, care este de 8%. Anul trecut, rețeaua de sănătate Regina Maria a raportat o creştere de 20%, iar pentru 2014 își păstrează dinamica ascendentă și menține estimarea de creștere a afacerilor cu aproximativ 20%, la 55 milioane de euro.

„Observăm că suntem rețeaua de sănătate cu cea mai accelerată creștere a business-ului, dintre jucătorii mari din piață, iar obiectivul nostru este să atingem 20%  până la finalul anului.  Continuăm să ne consolidăm poziția pe segmente cheie – sănătatea femeii și a copilului, abonamente corporate – aspect confirmat de cel mai accelerat ritm de creștere a afacerilor, manifestat în toate liniile de busines: corporate, spitale, policlinici, maternități, laborator, celule stem. Un exemplu punctual este Spitalul Euroclinic, care a înregistrat o creștere de 23% în prima parte a acestui an.”, a declarat Fady Chreih, director executiv Rețeaua de sănătate Regina Maria.

Compania va continua extinderea la nivel național

În ceea ce privește planurile pentru perioada următoare, compania va continua extinderea la nivel național în cele mai importante orașe și consolidarea leadership-ului în București și în regiunile în care este deja prezentă. Astfel, urmează să fie deschisă în Cluj cea de-a doua Policlinica Regina Maria.

Rezultat al unei investiţii de 400.000 de euro, noua policlinică multidisciplinară din Cluj va fi operațională până la finalul lunii noiembrie

“Strategia noastră este să fim aproape de pacienți cu servicii de cea mai bună calitate. Astfel, deschidem cea de-a doua Policlinică Regina Maria în Cluj, consolidându-ne poziția de lider al pieței locale. Această dezvoltare a Rețelei vine ca un răspuns firesc la cererea tot mai mare de servicii Regina Maria din partea companiilor naționale și locale prezente aici, precum și din partea pacienților individuali. Noua unitate respectă întru totul standardele de calitate deja recunoscute ale Rețelei și oferă acces la un sistem medical integrat, pregătit să deservească solicitări medicale variate, cu profesionalism și grijă pentru pacient”, a adăugat Fady Chreih.

Rețeaua de sănătate Regina Maria ocupă prima poziție din punctul de vedere al calității serviciilor și al raportului calitate-preț, conform datelor Barometrului Medical MEDIBUS.