Stiri: Finante

Rezerve valutare februarie 2024

Rezerve valutare februarie 2024: Datele anunțate de BNR

04.03.2024

Rezerve valutare februarie 2024. Banca Națională a României a anunțat că la finele lunii februarie 2024 rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 63.128 milioane euro, față de 61.416 milioane euro la 31 ianuarie 2024.

Operațiuni

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

Intrări de 5.529 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de 4.000 milioane euro) alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

Ieşiri de 3.817 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Rezerve valutare februarie 2024. Aurul țării

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6.240 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 29 februarie 2024 au fost de 69.368 milioane euro, faţă de 67.685 milioane euro la 31 ianuarie 2024.

Plățile scadente în martie 2024

Plăţile scadente în luna martie 2024 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 163 milioane euro.

 

Citește și OLYMPUS pregătește inaugurarea unui nou centru logistic