Rezervele valutare ale României în februarie 2019. Rezervele valutare ale României s-au redus. Anunțul a fost făcut de Banca Națională, într-un comunicat de presă. Astfel, la finele lunii martie a anului 2019, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32.030 milioane euro. Nivelul este mai mic decât cel de 32.491 milioane euro înregistrat pe data 28 februarie 2019.
Rezervele valutare ale României în februarie 2019. Intrări și ieșiri
În cursul lunii martie 2019 au avut loc următoarele operaţiuni:
- Intrări de 997 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
- Ieşiri de 1.458 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a altor obligaţii externe denominate în valută (436 milioane euro) şi altele.
Rezervele valutare ale României în februarie 2019. Rezerva de aur se menține la 103,7 tone
De asemenea, în perioada menționată, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea rezervei de aur a țării noastre s-a situat la 3.835 milioane de euro.
Rezervele internaţionale ale țării, valute plus aur, la 31 martie 2019 au fost de 35.865 milioane euro. De asemenea, și nivelul acestora este în scădere faţă de 36.364 milioane euro la 28 februarie 2019.
Rezervele valutare ale României în februarie 2019. Plățile scadente la finele lunii aprilie
Plăţile scadente pentru luna aprilie a anului curent în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează aproximativ 1.208 milioane euro.
La finele anului trecut, rezervele valutare ale țării noastre, aflate la Banca Națională, se situau la nivelul de 33.065 milioane euro. Nivelul era în creștere față de 32.531 milioane euro la data de 30 noiembrie 2018.
Citește și Cele mai amuzante nume de firme din România: De la „Rai” și „Grădina lui Ion” la „Faliment” și „Iad SRL”, acestea par să fie denumirile cele mai trăsnite ale firmelor din România