Slide

Stiri: Energie

Director Enel X Romania

Rezultate Enel 2020: Grupul anunţă o performanţă solidă în ciuda pandemiei de coronavirus

06.11.2020

Rezultate Enel 2020. Şi în acest an, grupul Enel a reușit să continue accelerarea procesului de decarbonizare, oferind în același timp o performanță financiară și operațională solidă, în ciuda mediului foarte dificil legat de devalorizarea monedelor din America Latină și situația cauzată de COVID-19.

Rezultate Enel 2020. Profitul net

Profitul net din activități curente al Enel a crescut cu 9% în primele nouă luni din 2020, la 3,6 miliarde de euro.

De asemenea, EBITDA din activități curente s-a situat la 13,1 miliarde de euro, în linie cu rezultatele din anul precedent datorită creșterii energiei din surse regenerabile determinate de:

  • noile capacități instalate în ultimul trimestru din 2019 și în 2020
  • modelul de afaceri care a protejat rezultatele economice ale grupului împotriva fluctuațiilor piețelor
  • rezilienței activității diviziei Rețele din Europa susținute de cadrele solide de reglementare

Rezultate Enel 2020. Cheltuieli

Cheltuielile financiare au scăzut cu 8%, deoarece costul mediu al datoriei brute s-a redus la 3,7%.

În ceea ce priveşte dividendele, Enel va continua să plătească valoarea mai mare dintre 70% din profit și dividendele minim garantate. Veniturile acționarilor pentru 2020 vor genera o creștere între 7-9% comparativ cu 2019.

În orice scenariu, acționarii vor primi un dividend minim garantat pe acțiune de cel puțin 0,35 de euro pentru 2020.

Ce spun reprezentanţii Enel?

„Creșterea rezultatelor financiare obținute în acest mediu plin de provocări demonstrează reziliența modelului de afaceri solid și durabil al Grupului Enel, care este gata să capteze noi oportunități care ar putea veni din tranziția energetică aflată în desfășurare la nivel mondial”, anunţă reprezentanţii companiei.

Citeşte şi Cât costă noile modele Dacia Logan şi Sandero? Anunţ important