Rezultate financiare bune pentru BCR, în primul trimestru din 2018

04.05.2018

Banca Comercială Română (BCR) a anunţat rezultatele financiare pentru trimestrul I al anului curent. Astfel, banca a raportat o creștere de peste 50% a producției noi de credite retail, în timp ce, rata NPL a scăzut la 7,2%, iar profit net a fost de 252,7 milioane lei

Astfel, având un rezultat operaţional în creștere, 371,7 milioane lei (79,9 milioane euro), și evoluții bune pe toate liniile de business, BCR a realizat un profit net de 252,7 milioane lei (54,3 milioane euro) în primul trimestru al anului 2018.

BCR a înregistrat un avans consistent, de peste 50%, în creditarea persoanelor fizice, față de trimestrul I din 2017, consolidându-și poziția de principal partener bancar pentru românii care vor să-și cumpere o casă, cu aproape o treime din piața creditării imobiliare din România.

Ponderea împrumuturilor neperformante (NPL) a scăzut la 7,2%, comparativ cu 8,1% în decembrie 2017, cu rata de acoperire NPL urcând la un nivel foarte confortabil de 96,3%, în martie 2018, față de 92,7%, în decembrie 2017.

Totodată, capitalizarea băncii rămâne deosebit de puternică pentru a susţine creşterea afacerii. Raportul de solvabilitate al BCR era în februarie 2018 (banca) de 21,5%, în timp ce capitalul de Rang 1 + 2 (Grup BCR) cumula o valoare solidă de 7,2 miliarde lei în decembrie 2017.

“Anul 2018 a început bine pentru noi. Performanța vine, în primul rând, din încrederea pe care clienții noștri ne-o acordă în fiecare zi, pentru care le mulțumim, precum și din efortul continuu depus de colegii mei din BCR. E un efort care cumulează mai multe cuvinte-cheie: eficientizare, digitalizare, accesabilitate și învățare. În acest an, poate mai mult ca niciodată, vrem să fim parte din viața clienților noștri. Și nu neapărat din perspectivă comercială, ci prin amprenta pe care ne-am propus s-o lăsăm în educație, tehnologie și capitalizarea oportunităților de dezvoltare la nivelul întregii societății. Totul pentru a construi ceva simplu, aparent, dar de care fiecare dintre noi are nevoie: o viață mai bună” – Sergiu Manea, CEO BCR

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în trimestrul I un profit net de 252,7 milioane lei (54,3 milioane euro), susţinut de dezvoltarea afacerii și îmbunătățirea continuă a calității portofoliului.

În activitatea bancară de retail, datorită eforturilor continue depuse în construirea unor produse care să rapundă cât mai bine necesităților reale ale clienților, BCR a generat volume noi de credite de 1,79 miliarde lei în T1 2018, cu creșteri de 24% a creditului de nevoi personale “Divers” și vânzări de patru ori mai mari în cazul creditului standar imobiliar “Casa Mea”, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Luând în considerare și volumele de la Prima Casă, BCR și-a consolidat poziția de lider și principal partener bancar pentru românii care vor să-și cumpere o casă, cu aproape o treime din piața creditării imobiliare din România (credite noi generate). Totodată, în primul trimestru al acestui an, BCR a accelerat procesul de digitalizare si simplificare a operațiunilor.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 259 milioane lei. Se remarcă aici o creștere semnificativă, de 13%, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, a finanțărilor pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), ca urmare a strategiei proactive de susținere a antreprenorilor locali. În cadrul finanțărilor de tip corporate, BCR se implică în câteva sectoare-cheie pentru economia românească, precum industria auto, agricultură, energie și logistică. Co-finanţarea proiectelor cu fonduri euroopene rămâne solidă, portofoliul atingând un volum de finanţări de 8 miliarde lei.

Rezultatul operaţional s-a situat la 371,7 milioane lei (79,9 milioane euro), mai mare cu 10% decât rezultatul din anul precedent de 338 milioane lei (74,7 milioane euro), ca urmare a îmbunătățirii venitului operațional.

Veniturile nete din dobânzi au crescut semnificativ cu 7,8%, la 466,6 milioane lei (euro 100,2 milioane), de la 432,9 milioane lei (95,7 milioane euro) în T1 2017, ca urmare a volumelor mai mari de conturi curente.

Veniturile nete din comisioane au avansat cu 4,1% la 171,2 milioane lei (36,7 milioane euro), de la 164,4 milioane lei (36,3 milioane euro), în T1 2017, grație volumelor mai mari din tranzacții, împrumuturi, precum și operațiuni de brokeraj.

Rezultatul net din tranzacţionare s-a majorat cu 40%, la 111,5 milioane lei (31,9 milioane euro), de la 79,5 milioane lei (17,6 milioane euro) în T1 2017.

Venitul operaţional a crescut cu 11% la 766,9 milioane lei (164,8 milioane euro) de la 691,1 milioane lei (152,8 milioane euro) în T1 2017, ca urmare a creșterii veniturilor nete din dobânzi, a celor din comisioane și a rezultatului net din tranzacționare.

Cheltuielile administrative generale în T1 2018 au ajuns la 395,2 milioane lei (84,9 milioane euro), mai mari cu 12%, comparativ cu 353,1 milioane lei (78,1 milioane euro) în T1 2016, fiind impactate de contribuția anuală mai mare la Fondul de Garantare e Depozitelor Bancare, dar și de ușoara creșterere a numărului de angajați.

Ca atare, raportul cost-venit s-a situat la 51,5% în T1 2017, faţa de 51,1% în aceeaşi perioadă din 2017.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a înregistrat eliberări de provizioane de 65.000 lei (14.000 euro) în T1 2018, față de o cheltuială cu provizioanele de risc în valoare de 3,3 milioane lei (0,7 milioane euro) în T1 2017, în condițiile în care producțiile noi de credite, atât retail, cât și corporate, nu au mai generat niciun credit neperformant.

Rata NPL de 7,2%, la 31 martie 2018, a continuat să coboare față de nivelul de 8,1% consemnat la 31 decembrie 2017, ca urmare a tranziției la IFRS9, continuării eforturilor de recuperare a creditelor neperformante, dar şi neînregistrării niciunui alt credit neperformant în segmentul corporate. Rata de acoperire a NPL s-a situat la 96,3%.

Raportul de solvabilitate conform standardelor locale (doar banca) în februarie 2018 se afla la nivelul de 21,5%, cu mult peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 pe IFRS de 20,2% (Grup BCR), în decembrie 2017, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură mai departe de una din cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

BCR îşi menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii creditării sustenabile atât în linia de afaceri retail cât şi în linia de afaceri corporate, consolidând astfel capacitatea de a genera venituri semnificative din activitatea sa de bază.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut marginal cu 1% la 33.820 milioane lei (7.262,9 milioane euro), la 31 martie 2018, de la 33.490,9 milioane lei (7.189,2 milioane euro), la 31 decembrie 2017, ca urmare a unor volume de creditare crescute pe segmentul retail.

Depozitele de la clienţi au avansat ușor cu 0,7% %, la 52,853,2 milioane lei (11.350,4 milioane euro) la 31 martie 2018, față de 52.496,1 milioane lei (11.268,9 milioane euro), la 31 decembrie 2017, determinate de creșteri ale depozitelor retail și corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania-mamă.

 

 

 

Citiți și despre: