Rezultate financiare bune pentru BCR

01.08.2018

Având un rezultat operaţional de 740,9 milioane lei (159,2 milioane euro), şi evoluţii bune pe toate liniile de business, BCR a realizat un profit net de 697 milioane lei (149,7 milioane euro) în primul semestru al anului 2018.

De asemenea, banca a înregistrat un avans consistent, de peste 50%, în creditarea persoanelor fizice, faţă de semestrul I 2017, consolidându-şi poziţia de principal partener bancar pentru românii care vor să-şi cumpere o casă, deţinând peste 20% din creditele imobiliare acordate în semestrul I 2018.

În plus, ponderea împrumuturilor neperformante (NPL) a scăzut la 6,7%, comparativ cu 8,1% în decembrie 2017, cu rata de acoperire NPL urcând la un nivel foarte confortabil de 95,3%, în iunie 2018, faţă de 92,7%, în decembrie 2017.

Capitalizarea băncii rămâne puternică pentru a susţine creşterea afacerii. Raportul de solvabilitate al BCR era în mai 2018 de 22,2%, în timp ce capitalul de Rang 1 + 2 (Grup BCR) cumula o valoare solidă de 7,7 miliarde lei în martie 2018.

“Vreau să mulţumesc clienţilor noştri care aleg din ce în ce mai mult BCR drept partener de încredere pentru planurile lor. Aceasta performanţă, de care sunt cu adevărat mândru, se bazează în primul rând pe dedicarea colegilor mei în relaţiile cu toţi clienţii băncii şi vreau să le mulţumesc în mod special pe această cale. În perioada urmatoare ne vom intensifica eforturile să oferim servicii competitive, să consolidăm relaţii de încredere şi să promovam în mod particular servicii bancare şi creditare responsabilă. Mai mult, vom folosi şi vom crea toate oportunităţile posibile pentru implementarea programului nostru de educaţie financiară, menit să sprijine independenţa financiară a tuturor celor care aspiră la o viaţa mai bună în România”, a spus Sergiu Manea, CEO BCR

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în S1 2018 un profit net de 697 milioane lei (149,7 milioane euro), susţinut de dezvoltarea afacerii şi îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului.

În activitatea bancară retail, mulţumită eforturilor de a oferi produse care să răspundă cât mai bine necesităţilor reale ale clienţilor, BCR a generat volume noi de credite de 4,1 miliarde lei.

Vânzările pentru companiile micro au crescut cu peste 60% în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinute de oferta revizuită de cont curent şi de implicarea BCR în programul guvernamental StartUp Nation.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 568 milioane lei. Se remarcă o creştere semnificativă, de 16%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a finanţărilor pentru întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), ca urmare a strategiei proactive de susţinere a antreprenorilor locali precum şi a creşterii înregistrate în activitatea de leasing.

În cadrul finanţărilor corporate, BCR se implică în câteva sectoare-cheie pentru economia românească, precum industria auto, agricultură, energie şi logistică. Co-finanţarea proiectelor dezvoltate cu fonduri europene rămâne solidă, portofoliul atingând un volum de co-finanţări de 8,2 miliarde lei. Astfel, rezultatul operaţional s-a situat la 740,9 milioane lei (159,2 milioane euro), mai mare cu 1,5% decât rezultatul din anul precedent de 729,9 milioane lei (160,9 milioane euro), ca urmare a îmbunătăţirii venitului operaţional.

Veniturile nete din dobânzi au crescut semnificativ cu 9,5%, la 962,3 milioane lei (euro 206,7 milioane), de la 878,7 milioane lei (193,7 milioane euro) în semestrul 1 2017, ca urmare a creşterii nivelului dobânzilor în piaţă, precum şi a volumelor mai mari de conturi curente.

Veniturile nete din comisioane au avansat cu 3,1% la 349,4 milioane lei (75,1 milioane euro), de la 338,9 milioane lei (74,7 milioane euro), în semestrul 1 2017, graţie volumelor mai mari din business-ul de carduri şi din tranzacţii, precum şi din creditarea pentru afaceri noi.

Rezultatul net din tranzacţionare s-a redus cu 0,9%, la 187,8 milioane lei (40,4 milioane EUR), de la 189.6 milioane lei (41,8 milioane EUR) în semestru 1 2017.

Venitul operaţional a crescut cu 7,1% la 1.541,6 milioane lei (331,2 milioane euro) de la 1.439,5 milioane lei (317,3 milioane euro) în S1 2017, ca urmare a creşterii veniturilor nete din dobânzi şi a celor din comisioane.

Cheltuielile administrative generale în semestrul 1 2018 au ajuns la 800,7 milioane lei (172 milioane euro), mai mari cu 12,8%, comparativ cu 709,7 milioane lei (156,4 milioane euro) în semestrul 1 2017, fiind impactate de investiţii în sedii şi în proiecte IT.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a înregistrat eliberări de provizioane de 30,1 milioane lei (6,5 milioane euro) în semestrul 1 2018, faţă de o cheltuială cu provizioanele de risc în valoare de 61,6 milioane lei (13,6 milioane euro) în semestrul 1 2017, susţinute de reveniri complete şi însănătoşiri ale companiilor precum şi de o calitate mai ridicată a creditării noi, atât retail, cât şi corporate, care nu a mai generat credite neperformante.

Depozitele clienţilor au stagnat la 52,481,6 milioane lei (11.254,7 milioane euro) la 30 iunie 2018, faţă de 52.496,1 milioane lei (11.268,9 milioane euro), la 31 decembrie 2017, bazat pe o creştere a depozitelor din zona retail şi o scădere a depozitelor corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania-mamă.

 

 

Citiți și despre: