Rezultate Zentiva 2020

Rezultate Zentiva 2020: Creştere remarcabilă în prima jumătate a anului

23.08.2020

Rezultate Zentiva 2020. Producătorul de medicamente a înregistrat, în prima jumătate din acest an, un profit net de 41,9 milioane de lei. Nivelul este în creştere cu 95% faţă de perioada similară din 2019.

Rezultate Zentiva 2020. Veniturile din exploatare

Veniturile din exploatare au scăzut cu 3%, de la 295,9 milioane lei în primul semestru din 2019, la 286,4 milioane lei în primul semestru din 2020. Însă, şi cheltuielile din exploatare au scăzut cu 11%, de la 269,6 milioane lei în primul semestru din 2019, la 242,1 milioane lei în primul semestru din 2020.

Potrivit raportului, variaţia veniturilor şi cheltuielilor din exploatare a condus la un rezultat net pentru primul semestru al anului 2020 de 45,3 milioane lei în comparaţie cu 26,3 milioane lei în primul semestru al anului 2019.

Rezultate Zentiva 2020. Producţia a crescut

Compania şi-a majorat producţia de medicamente pe fondul cererii crescute pentru produse utilizate în tratamentul infecţiilor cu Sars-cov-2, precum paracetamolul şi metamizolul sodic.

În plus, în perioada stării de urgenţă, compania a obţinut autorizaţiile şi aprobările necesare pentru a putea fabrica igienizanţi pe bază de alcool 70%. Cu aceste produse, compania a susţinut activitatea specialiştilor din linia întâi.

Ce spune conducerea companiei?

„Din cauza crizei medicale, prima jumătate a anului a adus o dinamică dificilă pentru domeniul medical şi farmaceutic, atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici şi producătorii locali. Deşi a fost înregistrat un vârf al cererii în martie pentru medicamente, mai ales pentru cele folosite în tratamentul infecţiilor cu Sars-cov-2, vedem un regres al consumului de medicamente în prima jumătate a anului. Este o situaţie îngrijorătoare, pentru că indică discontinuitatea tratamentelor cronice şi reducerea vizitelor la medic. Ne putem aştepta la consecinţe dramatice asupra pacienţilor în perioada următoare, de aceea este absolut necesar ca accesul la consultaţii şi servicii medicale, mai ales pentru pacienţii cronici, să fie asigurat prin soluţii adecvate, indiferent de evoluţia pandemiei”, a declarat Simona Cocoş, director general Zentiva SA.

Citeşte şi Câte proiecte de energie solară a dezvoltat E. ON în România?

 

 

Citiți și despre: