România a contabilizat cea mai ridicată rată anuală a inflației în ceea ce privește zona statelor din cadrul Uniunii Europene, conform Oficiului European de Statistică Eurostat. Conform datelor acestei instituții, țara noastră este fruntașă la acest captiol având o rată situată la 4-5 la sută.
În momentul de față rata inflației a urcat, la nivelul zone euro, la 1,6 la sută, iar pe zona Uniunii Europene valoarea a atins 1,7%, notează Finanțiștii. Chiar dacă valoarea inflației pare destul de mare, în momentul de față acest procent se află sub ținta intuită de Banca Centrală Europeană pentru acest an, instituția încercând să mențină inflația sub două puncte procentuale.
Cele mai scazute rate anuale ale inflatiei s-au inregistrat, în luna iunie, la nivelul Greciei (0,3%), Letoniei si Poloniei (ambele cu 0,2%). Pe de altă parte cele mai ridicate au fost în România (4,5%), Estonia (4,1%) și Olanda (3,2%). Luna trecută, comparativ cu luna precedentă, rata anuala a inflației a crescut în 18 țări membre din cadrul UE, a scazut în șase state membre și a rămas stabila în doar două.
Cea mai redusa crestere medie a preturilor pe total in ultimele 12 luni s-a inregistrat in Grecia (0,2%), Suedia (0,7%) si Letonia (1,1%) iar cea mai ridicata in Romania (4,5%), Ungaria (4%) si Estonia (3,9%), conform sursei citate.
Sursă: Finanțiștii.ro