Slide

Stiri: Agricultură

Romanian Agribusiness Conference va avea loc pe 7 octombrie

20.09.2016

Pe 7 octombrie, BusinessMark organizează cea de-a patra ediție a conferinței “Romanian Agribusiness Conference”, eveniment ce va avea loc la Hotel Radisson Blu București. Evenimentul reprezintă un prilej de analiză și dezbatere a situației actuale a agriculturii din ţara noastră, reunind într-un mediu dinamic factori de decizie și cei mai importanți jucători din domeniul agricol.

Conferinţa va dezbate teme legate de bilanțul anului agricol 2016, strategia de dezvoltare și perspectivele pentru anul următor, piața terenurilor agricole, impactul Brexit-ului asupra României, perspectivele anului 2017 privind comerțul și exportul de cereale, finanțarea în agribusiness și absorbția fondurilor europene, eliminarea impozitării subvențiilor, aspecte fiscale și legislative specifice industriei precum și alte teme de interes pentru agricultură.

Printre vorbitorii care au confirmat participarea la eveniment se numără:

– VIORICA DĂNCILĂ, Vicepreședinte, Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală, Parlamentul European
– DAVID EUGEN POPESCU, Director General, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
– NICOLAE HORUMBĂ, Director General, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură
– SORIN MINEA, Președinte Angst, Președinte Romalimenta
– LAURENȚIU REBEGA, Europarlamentar, Comisia pentru agricultură si dezvoltare rurală, Parlamentul European
– LAURENŢIU BACIU, Președinte, LAPAR
– IULIA CRISTEA, Director Marketing, Caussade Semences
– RAMONA IVAN, Director, Direcţia Relaţii Externe şi Finanţări Structurale, CEC Bank şi Preşedinte, Comisia pentru Fonduri Europene, Asociaţia Română a Băncilor
– BOGDAN HOSSU, Director General, Wise Finance Solutions
– DORIN COJOCARU, Președinte, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui
– DRAGOȘ VASILE FRUMOSU, Președinte, Federația Sindicatelor din Industria Alimentară

Pentru mai multe informaţii despre eveniment accesaţi www.business-mark.ro.