Cei aproximativ 116.000 de turiști români care și-au petrecut minivacanțe de Paște si 1 Mai în stațiuni din țară și străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de euro), mai puțin cu 38% față de anul trecut, când cheltuielile cumulate cu ocazia celor două sărbători au ajuns la 65 de milioane de lei.
În toate zonele turistice din Romania s-au vândut aproximativ 107.000 de locuri, în timp ce în străinătate au plecat pentru minivacanța de Paște aproape 10.000 de turisti.
Spre deosebire de anul trecut, când Paștele și 1 Mai au fost sărbătorite la distanță de 3 săptămâni, fiind înregistrate încasări din servicii turistice de aproximativ 65 milioane de lei, anul acesta sărbătorile s-au suprapus, iar încasările au ajuns la 47 milioane de lei, mai puțin cu aproximativ 38%.
Ce staţiuni au preferat românii?
În topul preferințelor românilor s-au aflat în aceste zile stațiunile rurale, cu 50.000 de locuri vândute, urmate de cele montane, cu 22.000 de locuri vândute și de cele balneare, cu 14.000 de locuri vândute.
În unităţile de cazare clasificate de pe litoralul românesc, numărul turiştilor a scăzut față de anul trecut, deoarece prognoza meteo a fost nefavorabilă, iar mulţi dintre aceștia au preferat să sărbătorească Paştele în familie, numarul turiștilor sosiți pe litoral ajungând la 20.000. Din totalul locurilor pregătite pe litoral, în topul preferințelor a fost Mamaia, cu un grad de ocupare de aproximativ 90% în nordul stațiunii și 60% în restul stațiunii.
Turiștii au preferat Mamaia datorită posibilităților variate de distracție, iar cluburile și barurile au fost principalele atracții. În acest an, de 1 Mai, pe litoral au fost puse la dispoziția turiștilor aproximativ 30.000 de locuri de cazare în structurile clasificate, din totalul de 98.448, locuri clasificate. În comparație cu nordul litoralului, în structurile de cazare din sud, gradul de ocupare a fost mult mai scăzut de aproximativ 30%. Cererea a fost mai mică față de anul trecut în unitățile clasificate deschise în această perioadă.
Cele mai căutate destinaţii din străinătate
În ceea ce privește turismul extern, cele mai căutate destinații de către turiștii români pentru petrecerea minivacanței de Paște/1 Mai au fost Bulgaria, Grecia și Ungaria.
Spre deosebire de anii trecuți, o parte din români și-au îndreptat atenția și către destinațiile exotice precum Bali, Thailanda sau chiar Brazilia.