Compania dezvoltă articole din cauciuc și plastic în laboratoare proprii. În februarie 1997, trei acționari principali – RODU Gheorghe, NEGRILESCU Ion, RADU Dumitru – au înființat compania Ronera Rubber, având ca obiect principal de activitate producția articolelor tehnice din cauciuc și plastic. Ulterior, majorarea capitalului social a determinat societatea să demareze realizarea de produse prin compresie-transfer și apoi prin tehnologia de plastifiere-injecție.
„RONERA Rubber a devenit, de-a lungul anilor, o firmă de prestigiu între companiile producătoare de articole tehnice de cauciuc și plastic datorită felului în care își respectă partenerii de afaceri, prin calitatea serviciilor furnizate, promptitudinea livrărilor și fiabilitatea produselor. Încă de la înființare, compania noastră a lucrat pentru a convinge și satisface cerințele clienților săi”, declară Dumitru Radu, directorul general Ronera Rubber.
Investiții permanente pentru dezvoltare
Dorința companiei Ronera este aceea de a satisface cerințele clienților, respectând cerințele tehnice și comerciale ale acestora.
Compania este una inovativă și dinamică, ce investește permanent în retehnologizare și dezvoltare, având ca misiune dezvoltarea, producerea și comercializarea produselor și serviciilor din domeniul articolelor din cauciuc și plastic. Aceste produse sunt destinate în mare parte industriei auto, dar și altor domenii de activitate din piața internă și externă, respectând obligațiile legate de protecția mediului și responsabilitate socială.
„Succesul afacerilor noastre se bazează pe satisfacerea deplină a așteptărilor clienților noștri prin implementarea unei politici de calitate ce se bazează pe Progresul Continuu, fapt demonstrat de-a lungul întregii activități a companiei”, menționează Dumitru Radu.
De asemenea, Ronera are o strategie de formare și instruire a angajaților, bazată pe doi piloni: instruire externă și instruire internă.
Instruirea externă se realizează cu formatori externi și conform unui plan de instruire în funcție de necesități, ca urmare a procesului de retehnologizare și dezvoltare a companiei, în vreme ce instruirea internă are la bază propunerile de formare a lectorilor din interiorul organizației și sunt centralizate într-un program anual de instruire.
O gamă variată de servicii și produse pentru industrii diverse
Principalele domenii de activitate ale companiei sunt reprezentate de producția de articole tehnice din cauciuc și plastic, amestecuri de cauciuc și ansambluri tehnice din cauciuc alcătuite din componente termoplastice sau metalice. Astfel, Ronera este un furnizor important pentru următoarele industrii: componente auto, unelte industriale, electronice și electrotehnice, componente tractoare și utilaje agricole, sisteme de stabilizare infrastructură, componente material rulant, construcții, siguranța traficului și deszăpezire.
Produsele companiei sunt destinate atât pieței interne, cât și celei externe, Ronera realizând exporturi pe 4 continente și în peste 30 de țări: Franța, Germania, Turcia, Slovenia, Spania, Polonia, Maroc, Tunisia, Brazilia, China, Rusia, Portugalia, Italia, SUA și Israel.
Obiectivul companiei este să devină un nume de referință pe piața regională în ceea ce privește analiza, omologarea și realizarea de propuneri tehnice pentru componente, materii prime și materiale în laboratoare proprii sau în laboratoarele avizate ale partenerilor.
De asemenea, Ronera oferă clienților și o gamă variată de servicii. Compania realizează prototipuri și piese unicat pentru componente și ansamble, acestea putând fi utilizate pentru testare și omologare în vederea lansării de producție de serie și pentru realizarea de matrițe.
Compania oferă și o gamă de servicii complete de proiectare și dezvoltare produse, iar datorită laboratoarelor omologate atât ISO/CEI 17025:2005, cât și de către Autoritatea Feroviară Română (AFER), Ronera a dezvoltat capacități performante de analiză și certificare materiale, atât pentru uz intern, cât și ca un serviciu externalizat.
Tehnologiile de ultimă generație utilizate în secțiile firmei au determinat creșterea productivității și a calității produselor. Astfel, prin dezvoltarea secției de amestec cauciuc, Ronera a modernizat și completat întregul proces de producție din piese de cauciuc ca un lanț continuu, de la materia primă până la produsul finit.
Compania și-a construit o bună reputație în domeniul producției de articole tehnice din cauciuc și plastic, precum și amestecuri din cauciuc și ansambluri tehnice din cauciuc alcătuite din componente termoplastice sau metalice.
Secția de injecție cauciuc este bazată pe tehnologia de obținere a garniturilor presate prin procedeul de vulcanizare în prese cu plastifiere injecție, iar secția de compresie cauciuc, în prese de compresie/transfer.
Secția de injecție plastic produce repere termoplastice pe baza tehnologiei inovatoare dezvoltată de Krauss Maffei și Negri Bossi, repere produse din termoplastice, elastomeri, poliuretani, dar și metale feroase și neferoase.
Secția de extrudare cauciuc de compresie are la bază tehnologia de obținere a garniturilor profilate prin procedeul de vulcanizare în aer cald, în regim continuu și discontinuu. În plus, din 2015 Ronera deține și o secție de matrițerie modernă, ce permite companiei să asigure întreg ciclul tehnologic de dezvoltare al matrițelor.
Estimări pozitive pentru viitor
Atuurile care disting Ronera de alte companii producătoare de articole din cauciuc din România sunt, în primul rând, produsele de înaltă calitate și cel mai bun raport calitate-preț. Pe lângă acestea, compania are o echipă flexibilă, motivată și energică, iar personalul executiv este profesionist, instruit pentru a conduce o companie în condiții de siguranță și performanță.
Pe de altă parte, sistemul de management al calității și mediului, stabilitatea financiară, optimizarea permanentă a costurilor companiei, inovarea continuă, asigurarea reproductibilității calității amestecurilor de cauciuc și Sistemul Informatic Integrat, bazat pe ORACLE Enterprise Resource Planning (ERP) E-Business Suite, au condus la o diferențiere între Ronera și competitori.
În consecință, „obiectivul principal al companiei este să ne menținem în topul producătorilor români de profil, iar pe plan extern să ne consolidăm poziția de brand recunoscut”, adaugă directorul general.
Estimările pozitive în ceea ce privește creșterea cifrei de afaceri pentru anul 2016 cu 20% față de anul anterior au determinat conducerea Ronera să planifice pentru viitor îmbunătățirea sistemului de management al calității, având ca țintă un sistem al managementului calității totale care sa conducă la creșterea continuă a satisfacției clienților.