Compania Blugento a anunţat lansarea „Blugento Express”, serviciul care pune la dispoziţia comercianţilor o platformă cu magazine online bazate pe soluţia Magento. Magazinele online puse la vânzare sunt gata de lansare, complet echipate, bine construite şi cu design de ultimă generaţie.
Serviciul Blugento Express va fi disponibil începând din aprilie, iar comercianţii care își doresc prezenţă online, pot avea propriul shop, perfect adaptat business-ului, în numai 24 de ore.
„Ideea acestei platforme, cu magazine online gata de lansare, a pornit de la nevoia de simplitate a comercianților şi în urma cererilor tot mai numeroase ale antreprenorilor care își doresc să fie prezenți în online cât mai rapid şi să aibă din start un shop perfect funcţional. Accesând această platformă, comercianții își vor putea alege rapid și simplu magazinul online potrivit pentru business-ul lor și vor beneficia de servicii ataşate, precum configurarea tehnică a magazinului, adaptarea design-ului la brandul propriu, setarea domeniului propriu, suport tehnic, integrarea cu peste 100 de soluţii de plată, curierat, marketing și alte servicii care oferă avantaje competitive și un start mai bun în retailul online”, spune Sandu Băbăşan, CEO Blugento.
Până la finalul anului, Blugento estimează că va vinde peste 150 de astfel de magazine online gata de lansare.
Numărul de magazine online pe piaţa locală este în continuă creştere şi într-un ritm din ce în ce mai alert. Această efervescenţă de la nivelul industriei generează nevoia de identificare de noi verticale de creştere şi de noi modalităţi de a facilita prezenţa online a comercianţilor – magazinele online pe bază de abonament fiind cea mai importantă tendinţă de acest fel.
„La nivel naţional, estimăm înfiinţarea anul acesta a aproximativ 400 de magazine online pe bază de abonament. De asemenea, circa 200 de magazine online deja existente pe piaţă vor migra de la platformele clasice pe care le folosesc, către cele pe bază de abonament, mai flexibile şi uşor de adaptat cerinţelor comercianţilor”, mai spune Sandu Băbăşan.