Salariul minim diferentiat 2018

Salariul minim diferențiat 2018, aprobat de Guvern

09.11.2018

Salariul minim diferențiat 2018. Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care prevede stabilirea salariului minim diferențiat în funcție de studii. De asemenea, Executivul a decis să ofere femeilor posibilitatea de a opta, în scris, pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani.

Salariul minim diferențiat 2018. Este nevoie de o nouă HG

Însă, pentru a se aplica salariul minim diferențiat ar mai fi nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern prin care să se stabilească valoarea acestuia.

Într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii se arată că Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003 și Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Una dintre schimbările aduse Codului Muncii are în vedere crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă.

Salariul minim diferențiat 2018. Salariații cu studii superioare

”Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferențiat pentru anumite categorii de salariați: pentru salariații care sunt încadrați pe studii superioare, precum și pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, precizează Ministerul Muncii

Vârsta de pensionare a femeilor

O altă modificare adusă Legii 53/2003 oferă femeilor posibilitatea de a opta pentru continuarea activității până la vârsta de 65 de ani, în acord cu Decizia CCR nr. 387/2018.

La ora actuală, contractul individual de muncă încetează de drept la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare. Mai exact este vorba de:

  • vârsta standard de pensionare
  • stagiul minim de cotizare.

Ucenicia la locul de muncă

Totodată, prin modificările aduse Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, românii care au absolvit învățământul primar, aflate în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și alte categorii de persoane vor avea acces la programe de formare prin ucenicie, de nivel 1 (cunoștințe generale și aptitudini de bază).

Această măsură are drept scop reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă la nivel naţional. De asemenea, se are în vedere și îmbunătățirea cunoștințelor, aptitudinilor și competențelor necesare pentru ocuparea unui loc de muncă.

Prin urmare, la cursuri se pot înscrie și persoane cu studii primare.

Citește și Comisia Europeană: România trebuie să renunțe la plata defalcată a TVA

 

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Salariul minim diferențiat 2018, aprobat de Guvern

  1. Pingback: Programul Masa calda in scoli. Decizia Guvernului | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.