Salvati Copiii Romania

Salvați Copiii România susține copiii născuți prematur

24.12.2019

În 2019, organizația Salvați Copiii România a accelerat programul de combatere a mortalității infantile. Decizia vine în contextul în care țara noastră se află pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă din cauze în general prevenibile sau tratabile. Astfel, în urma datelor centralizate transmise de medicii din București și Ilfov, au fost dotate constant, 13 instituții medicale, în ultimii opt ani de zile, cu echipamente medicale în valoare totală de peste 960.000 de Euro. Doar în anul 2019 au fost donate 15 echipamente performante. Acestea au o valoare de 236.306 Euro.

Dintre cele 13 maternități, șapte sunt de grad trei și deservesc întreaga regiune. Este vorba de unități în care ajung prin transfer cazurile cu patologii severe.

Salvați Copiii România. Prematuritatea

Principala cauză a mortalității infantile este prematuritatea. Aceasta înregistrează o creștere semnificativă în aproape toate țările lumii. Copiii prematuri au mari șanse de supraviețuire și recuperare, dacă maternitatea în care se nasc are la dispoziție aparatură medicală adecvată unei intervenții rapide.

Salvați Copiii România. Medicul Gheorghița Sardescu

Medicul Gheorghița Sardescu, șef secție neonatologie Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantilimon, explică de ce este crucial ca maternitatea să fie dotată cu aparatură vitală, prezentând cazul unei fetițe pe care a salvat-o și care luna aceasta a împlinit șase luni.

„S-a grăbit puțin și a venit pe lume în iunie 2019, la doar 28 de săptămâni. Cu o greutate de 900 grame, prezentație pelviană, a venit pe lume prin cezariană, oligoamnios și a primit o notă foarte mică la naștere. Starea ei a fost foarte gravă, a fost necesară ventilație mecanică șase zile invaziv și 20 zile non-invaziv. Evoluția în următoarele săptămâni a fost surprinzătoare și doar o enteropatie a prelungit spitalizarea ei pentru trei luni. Dar era ceva la care ne așteptam să apară având în vedere circumstanțele perinatale. Este greu, poate chiar imposibil să descriem în cuvinte toate etapele prin care trec acești copii. Pare a fi imposibil și să treci peste un astfel de început. Vă cerem ajutorul să ne susțineți în continuare pentru dotarea maternităților cu aparatură medicală performantă”, a afirmat medicul.

Salvați Copiii România. Investiții de peste 5 milioane de euro

În ultimii opt ani, Salvați Copiii România a investit peste 5 milioane de euro în dotarea a 96 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării cu 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supraviețuirea a peste 72.000 de copii.

O parte din aceste fonduri a fost colectată din solidaritatea companiilor care au înțeles că sprijinirea maternităților din România este o prioritate socială.

Salvați Copiii România. Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: „Când ne-am pus în slujba maternităților, înțelegând că marile drame ale nou-născuților sunt cauzate de aparatura medicală deficitară, am pornit la drum singuri. Ni s-au alăturat imediat medici dedicați și, treptat, susținători și parteneri sociali, pe care mizăm în continuare. De aceea este atât de important acest mecanism de direcționare a 20% din impozitul pe profit, pentru că înseamnă implicare și efort conjugat.”

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere în implicarea companilor în direcționarea a 20% din impozitul pe profit. Dacă în anul 2012, 125 de companii au direcționat 20% din impozitul pe profit către Organizația Salvați Copiii România. În anul 2018, 190 de companii au decis să se implice în dotarea maternităților și a secțiilor de neonatologie, prin sprijinirea programului Salvați Copiii.

Salvați Copiii România. Un apel către companii

”Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România”, a mai anunțat organizația.

Citește și Asigurări de călătorie 2020 – Prețuri

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Salvați Copiii România susține copiii născuți prematur

  1. Pingback: Obiceiuri de Craciun. Cele mai frumoase traditii | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.