Stiri: Finante

Sancțiuni e-Factura.

e-Factura: Perioada fără sancţiuni, extinsă până la 31 mai

31.03.2024

Sancțiuni e-Factura. Ministerul Finanțelor extinde perioada în care nu se aplică sancțiuni pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, până la 31 mai 2024.

Ce spune ministrul de Finanțe

„Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă și transparentă cu antreprenorii. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor aplica sancţiuni pentru contribuabilii care nu emit facturi în sistemul RO e-Factura. De asemenea, anunț două funcționalități noi în sistem: De acum, aplicația poate precompleta o serie de informații despre utilizator doar pe baza CUI-ului, pentru ca munca contribuabilului să fie mai ușoară. În plus, aplicația simplificată are și ea o variantă tradusă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA ce au obligaţia de raportare a facturilor”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanțelor a avut numeroase discuții și întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri pentru îmbunătățirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerințe, pentru a evita sancțiunile.

Versiunea simplificată a aplicației

Totodată, Ministerul Finanțelor a lansat versiunea simplificată a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilității și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii din țară. Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale, într-un mod rapid și eficient.

Sancțiuni e-Factura. Accize

De asemenea, actul normativ conține o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce privește comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere.

Astfel, se introduce regimul de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătății publice prin reducerea comerțului ilegal și a consumului de produse din tutun.

De asemenea, se reglementează obligația de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor. Măsura are scopul de a asigura o mai mare transparență și control asupra lanțului de distribuție a produselor din tutun.

Citește și Reforma sistemului de asistență socială: Ce proiect de lege a adoptat Camera Deputaților?