Slide

Stiri: Energie

Schneider Electric are un nou vicepreşedinte

15.09.2014

Schneider Electric România are un nou vicepreşedinte pentru Divizia de Energie, Ionuţ Farcaş, specialist cu o experienţă vastă în servicii suport pentru business şi în domeniul furnizării energiei electrice, fiind numit în această funcţie.

Divizia a fost coordonată până în prezent de Florentina Totth, care a devenit, din luna februarie, preşedintele companiei.

„Ionuţ este unul dintre cei mai experimentaţi şi valoroşi tineri profesionişti din domeniul energiei şi sunt convinsă că aducerea lui în echipa noastră va avea o contribuţie importantă la dezvoltarea business-ului Diviziei de Energie, precum şi al companiei în ansamblu. Ne bucurăm să îl avem alături de noi şi aşteptăm cu entuziasm să realizăm împreună proiecte de succes”, a declarat Florentina Totth, Preşedintele Schneider Electric România şi Republica Moldova.

Înainte de a se alătura echipei Schneider Electric, Ionuţ Farcaş a lucrat, timp de opt ani, pentru compania Enel, în cadrul căreia a ocupat mai multe funcţii, cu responsabilităţi atât în domeniul reglementării, cât şi în marketing, sourcing şi vânzări de energie, achiziţii, planificare şi implementare de proiecte etc.

În noua funcţie, acesta va coordona activităţile echipei din Divizia Energy, responsabilă de furnizarea de produse, echipamente şi soluţii de distribuţie a energiei  electrice.

„Schneider Electric este una dintre cele mai mari companii din domeniul energiei, cu o ofertă impresionantă de echipamente, soluţii integrate şi tehnologii inovatoare la nivel mondial. De asemenea, Schneider Electric are în România o echipă dedicată şi ambiţioasă, care a obţinut rezultate remarcabile până în prezent şi cu care sunt nerăbdător să colaborez pentru a continua aceste performanţe şi a depăşi obiectivele de creştere ale companiei,” a declarat Ionuţ Farcaş, noul vicepreşedinte al Diviziei Energie în cadrul Schneider Electric România şi Republica Moldova.