scoala de bani bcr traseul questo

Școala de Bani BCR anunţă un proiect important: traseul Questo

13.09.2018

Proiectul de educaţie financiară Școala de Bani, dezvoltat de BCR, anunţă lansarea unui proiect important. Este vorba de primul quest de educație financiară pentru copii. Programul a fost dezvoltat în parteneriat cu compania Questo.

Astfel, pe data de 15 septembrie, de la ora 10:00, Piața Universității devine punctul de start al unui traseu interesant, pe parcursul căruia personajul BanMan îi învăță pe cei mici șapte noțiuni de educație financiară. Aceste noţiuni sunt corelate cu șapte obiective iconice din centrul Capitalei.

Școala de Bani BCR. Ce presupune traseul Questo

„Sperăm ca noul proiect, în care am transformat noțiunile de educație financiară în punctele cheie ale unui traseu prin București, să le trezească celor mici curiozitatea de a descoperi mai multe despre lumea banilor și să facă aceste concepte mai ușor de înțeles pentru ei”, a declarat Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului Școala de Bani.

Conform acesteia, nu mai puţin de 40.000 de copii și tineri au luat parte până în prezent la atelierele de educație financiară de la Școala de Bani BCR.

Școala de Bani BCR: Traseul Questo, învăţare prin joacă

„Quest-ul dezvoltat pentru BCR, este încă o dovadă că învățarea prin joacă este cea mai eficientă metodă de asimilare a informațiilor noi, mai ales pentru cei mici. Acesta e primul dintre proiectele educative dezvoltate de Questo pentru copii și ne bucură că am avut alături un partener care înțelege importanța adaptării la tehnicile și tehnologiile moderne”, a declarat Claudiu Petria, cofondator Questo.

Compania a dezvoltat şi o aplicaţie care este disponibilă în Google Play și App Store.

Aplicația Questo este asemănătoare cu un treasure hunt. Mai exact, este vorba de un joc de explorare în lumea reală.

Traseul propus de Școala de Bani BCR îi poartă atât pe părinți, cât și copii într-o călătorie prin centrul Bucureştiului. Ei vor explora și vor învăța despre bugete, economisire și chibzuință.

Citeşte şi Care este secretul unei familii fericite?

 

Citiți și despre: