Slide

Stiri: Social

Risc seismic școli

Câte şcoli s-au închis din cauza cazurilor de COVID-19?

18.09.2020

Şcoli închise coronavirus 2020. Ministerul Educației și Cercetării a anunţat că monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

Şcoli închise coronavirus 2020. Trei scenarii

Astfel, până pe 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

– 12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 4.375 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 300 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Şcoli închise coronavirus 2020. Situaţia epidemiologică

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii. De asemenea, tot ele decid şi schimbarea acestora, în funcție de:

  • analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică
  • infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ

Cazuri noi de COVID-19

Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/ 1.494/ 01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Citeşte şi Profi prezintă magazinul viitorului. Cum arată supermarketul-concept deschis în Ploieşti?